Dacă cercetăm reacțiile foștilor corifei ai USL, Victor Ponta și Crin Antonescu relative la episodul Mircea Băsescu-Bercea Mondialu, am spune că USL este pe cale să reînvie. Sau cel puțin, pare să beneficieze de o aureolă de nostalgie la care anevoie mai putea spera.
Căci iată ce constată Victor Ponta: „Președintele nu are nicio legătură cu acest caz” Dar totuși este de părere că ar trebui să demisioneze imediat. De ce? Pentru că a compromis imaginea țării, pentru că într-un caz similar (care nu e similar) președintele Germaniei ar fi făcut acest gest, etc.
Spre surpriza asistenței, Crin Antonescu, actualul arhitect al dreptei unite, inamicul declarat al celui de mai sus, punctează și el: „Împărtășesc pozițiile care s-au exprimat deja (ale d-lui Ponta?), și anume că o demisie ar fi un gest absolut firesc într-o democrație, indiferent de gradul de implicare sau nu a președintelui în lucrurile grave despre care chiar în înregistrări fratele președintelui vorbește”.
Deci, deplin acord! Mai mult chiar decât ne-am fi așteptat. Băsescu, prin intermediul fratelui său, reușește din nou să unească contrariile, să netezescă asperitățile și ai spune că e pe cale să producă reconcilierea istorică a adversarilor de până ieri. Cum ar fi, dreapta sau stânga devin noțiuni irelevante atunci când este vorba de sfintele resentimente anti-băsesciene.
Să vedem însă ce consistență au respectivele aserțiuni și mai ales ce îndreptățire morală au cei care le emit.
Desigur, episodul nu este tocmai fericit pentru președintele în exercițiu și umbra pe care o aruncă asupra persoanei sale este reală. De asemenea și imaginea nefavorabilă pe care o va genera în presa internațională. În spiritul unei maxime exigențe morale se poate crede că el ar fi trebuit să știe mai din timp ce este pe cale să se întâmple și, în consecință, să facă cele necesare pentru ca faptele invocate să fie oprite din fașă.
Dar, în principiu, este un om, fie și președintele României, responsabil pentru faptele fraților, verilor, unchilor săi? În primul rând, este foarte posibil să nu fie la curent, apoi să nu i se dea ascultare sau chiar să fie trimis la plimbare atunci când dă sfaturi sau formulează anumite solicitări. Nu degeaba, nici legea civilă sau penală nu stipulează asemenea responsabilități decât în raport cu copiii minori din dotare.
Pe de altă parte, trebuie să fii orb sau rău intenționat să nu observi că ne aflăm într-un moment de triumf al ideii de justiție, atunci când însuși fratele președintelui este dus în fața instanțelor de judecată pentru un presupus delict, fără încercări de escamotare, de mușamalizare, fără manevre și eschive de circumstanță. Și că acest lucru a devenit posibil tocmai datorită strădaniei celui pe nedrept incriminat de a lăsa mână liberă justiției în demersurile ei legitime.
În plin „regim Traian Băsescu” (??), cu un DNA și cu o justiție, cică, aservite, iată că fratele „dictatorului „ e luat pe sus, încătușat și dus la anchetă ca un fitecine. In timp ce infractori notorii cu gulere albe lungesc ca gaia mațu termenele până la limita prescrierii faptelor lor. Halal dictatură!
Iar în ce privește îndreptățirea morală a celor menționați, de a comite respectivele sfaturi, vom spune că amândoi ar fi avut în biografiile lor motive mult mai întemeiate de a face gestul care îl recomandă cu grăbire lui Traian Băsescu.
De unde totuși identitatea de opinii, la urma urmelor nu foarte surprinzătoare? Destul de simplu! În lipsa altor argumente convingătoare, cum ar fi un proiect pentru mandatul de potențial prezidențiabil, aproape toți, de la stânga la dreapta, de la neprieteni declarați, până la cei mai travestiți, încearcă să adune voturi având ca stindard crezul anti-băsist care a făcut ceva carieră în politica românească în vremea trecută E ca o întrecere socialistă având ca temă lupta împotriva (încă) locatarului de la Cotroceni, care nu mai are decât câteva luni până va deveni doar o amintire a unui președinte, meritoriu pentru unii, odios pentru alții.
Acesta va fi fiind și explicația fenomenului pe care îl putem observa adesea, că USL, deși a murit, așa cum a constatat cu regret și prim-ministrul, mai pâlpâie încă în cuget și simțiri, așa cum se spunea pe vremuri.
Mihail Fodor
