miercuri, iunie 25, 2025
AcasăLocale"Enjoy the city on bike", atelier de mobilitate sustenabilă organizat în cadrul...

„Enjoy the city on bike”, atelier de mobilitate sustenabilă organizat în cadrul Proiectului CITYWALK 2.0

Miercuri, 25 iunie 2025, Primăria Municipiului Satu Mare a organizat cel de-al doilea atelier dedicat mobilității sustenabile, în cadrul proiectului CityWalk 2.0 – Împreună pentru o mobilitate urbană eficientă din punct de vedere energetic.

Workshopul, desfășurat sub sloganul „Enjoy the city on bike”, a reunit numeroși actori relevanți în domeniul mobilității urbane. Participanții susțin activ promovarea bicicletei ca alternativă viabilă și ecologică de transport.

Discuțiile s-au axat pe modalitățile de utilizare eficientă a parcărilor mobile realizate în cadrul proiectului, precum și pe necesitatea extinderii acestora, în funcție de cerințele reale ale comunității.

La finalul săptămânii trecute, în centrul istoric al municipiului, au fost instalate trei parcări pentru biciclete – sigure, ușor accesibile și situate în imediata apropiere a zonei de concerte de la festivalul Samfest Jazz&Wine 2025. În cele trei zile de festival, între 20 și 22 iunie, aceste parcări s-au dovedit extrem de solicitate, reflectând o creștere vizibilă a numărului de sătmăreni care aleg bicicleta ca mijloc de transport sustenabil. Succesul acestui demers arată preocuparea tot mai mare a cetățenilor față de mediu și subliniază importanța dezvoltării unei infrastructuri sigure și accesibile pentru bicicliști.

Atelierul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Împreună pentru o mobilitate urbană eficientă din punct de vedere energetic: Reducerea intensității emisiilor de carbon din transportul urban prin sprijinirea trecerii la mobilitate urbană activă, prin regândirea designului stradal și schimbarea comportamentului de călătorie”, cunoscut sub acronimul CITYWALK 2.0.

Proiectul este implementat între 1 ianuarie 2024 și 30 iunie 2026, prin Programul pentru Regiunea Dunării, cu sprijinul unui consorțiu format din 14 organizații din 10 țări: Slovenia, România, Ungaria, Croația, Austria, Bosnia și Herțegovina, Moldova, Muntenegru, Serbia și Cehia.

CityWalk 2.0 își propune să contribuie la tranziția energetică în sectorul transporturilor prin reducerea consumului de energie în mobilitatea urbană. Aceasta se realizează prin încurajarea formelor de mobilitate activă – mersul pe jos, ciclismul, micro-mobilitatea – și a transportului public, în detrimentul utilizării excesive a autoturismelor.

Proiectul este susținut de Programul Interreg Regiunea Dunării, cu cofinanțare din fondurile Interreg și din partea Guvernului României.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare