vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEducatie&CulturaEroul național Avram Iancu, comemorat la Satu Mare

Eroul național Avram Iancu, comemorat la Satu Mare

Moții din întreg județul Satu Mare (Ianculeşti, Marna Nouă, Scărişoara Nouă, Horea, Dacia, Traian, Gelu și Baba Novac) s-au adunat duminică, 12 septembrie 2021, să-l cinstească pe eroul național Avram Iancu. Manifestarea a avut loc începând cu ora 12.30, în Piața 25 Octombrie, la bustul lui Avram Iancu. Acolo au fost comemorați 149 de ani de la trecerea la cele veșince a marelui erou național. Manifestarea culturală a fost organizată de către Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu, reprezentată prin Mircea Dobra.

Alături de reprezentanți ai asociațiilor culturale ( Asoc.Uniți pentru Satu Mare, Asoc.Codrenii, Asoc.Tempora) moți și simpli trecători, la eveniment a mai participat și deputatul PNL de Satu Mare – Adrian Cozma, președintele organizației municipale PNL Satu Mare – Romeo Pop, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare – Cristian Valer Beșeni, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare – chestorul Sorin Stan etc.

Pentru început, preoții Cristian Boloș și Mircea Oneț au oficiat o slujbă de pomenire, urmată de un moment în care a fost evocată personalitatea marelui erou național. Date despre ”Crăișorul Munților” a prezentat audienței, fondatoarea grupului folcloric de la Scărișoara Nouă, profesoara Rodica Jurj.

În memoria eroului național, Avram Iancu, au fost depuse coroane și jerbe de flori.

”Reprezentant de seamă al revoluţiei române transilvănene şi un veritabil erou al poporului, ale cărui virtuţi le-a făcut să strălucească peste veacuri ca o pildă vie urmaşilor iubitori de patrie şi ca un izvor luminos de mândrie naţională. Avram Iancu a fost comandant de oaste la doar 24 de ani, când purta cu glorie steagul revoluţiei, desfăşurând toată energia şi stând în faţa duşmanului, cum spune Bălcescu, „neclintit ca granitul munţilor săi”. A fost un simbol al moților cărora le-a insuflat forța și determinarea de care aveau nevoie românii transilvăneni pentru a-și obține drepturile.

Un comandant străin, generalul Lüders, priveşte cu simpatie figura eroică a lui Iancu: „Sufletul mişcării româneşti, Iancu, a cucerit încrederea neţărmurită şi dragostea poporului său. Oriunde se arăta, era primit cu entuziasm. Toate privirile se îndreptau către dânsul, iar naţiunea română vede în persoana lui pe eroul şi ocrotitorul său”.

Idealurile sale s-au concretizat până la urmă şi-au găsit la 1 decembrie 1918 o mare împlinire în actul unirii de la Alba Iulia”, a scris pe pagina sa de Facebook unul dintre participanții la manifestare, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente