Satu Mare este un oraș dinamic, activ. Mă bucur să văd atâtea proiecte în derulare în municipiul dumneavoastră. Desigur, vă favorizează și poziția geografică, vecinătatea cu Ungaria și Ucraina. Satu Mare este un adevărat centru european”. Declarația îi aparține europarlamentarului Corina Crețu, și a fost făcută în cadrul unei conferinței de presă organizate azi, 22 iulie, în Sala de ședințe a Consiliului Local Satu Mare. La întâlnirea cu presa a participat și primarul municipiului, reședință de județ, dr. Dorel Coica. Europarlamentarul social-democrat vede cu ochi buni proiectul zonei metropolitane Satu Mare, subliniind faptul că atât municipiul, reședință de județ cât și localitățile învecinate trebuie să se dezvolte. În acest sens, proiectul zonei metropolitane este cât se poate de binevenită având în vedere liniile de finanțare pentru care se poate aplica în cadrul exercițiului financiar european 2014-2020.
Din punct de vedere politic, Corina Crețu este de părere că România merge într-o direcție bună. „Însă, 2014 va fi un an extrem de greu. Avem alegeri europarlamentare dar și alegeri prezidențiale. Pentru noi ca partid este foarte important să ne pregătim cu seriozitate pentru anul 2014”, a declarat europarlamentarul PSD. În luarea de cuvânt primarul Dorel Coica a subliniat cât de important este ca în Parlamentul European să fie oameni cu care se poate colabora, „care să îți arate la care ușă să bați când mergi la Bruxelles. Avem proiecte extrem de importante pentru care avem nevoie de finanțare europeană. Aș aminti în acest sens proiectele legate de infrastructură, reabilitarea termică a blocurilor, cele legate de problemele sociale. Atât doamna Corina Crețu cât și domnul Ioan Mircea Pașcu sunt foarte respectați în Parlamentul European și noi ne dorim ca acești oameni să ne reprezinte și în mandatul următor în legislativul de la Bruxelles”.