vineri, mai 17, 2024
AcasăsusEvenimente rutiere

Evenimente rutiere

În data de 27.12.2013, în jurul orei 11,30, pe Drumul Județean 108 M, între localitățile Carei și Berveni, Eugen L., de 81 ani, conducând un autovehicul, fără a adapta viteza într-o curbă, a pierdut controlul autoturismului răsturnându-se în șanțul din partea stângă a direcției de mers. În urma impactului, conducătorul auto a decedat. Cercetările în cauză continuă.

***

În data de 28.12.2013, în jurul orei 02,51, pe Bulevardul Vasile Lucaciu din Satu Mare, NELU S., de 23 ani, conducând un autovehicul în timp ce se afla sub influența alcoolului a intrat în coliziune cu autovehicul condus regulamentar de Claudia P, de 18 ani. În încercarea de a fugi de la fața locului cu autoturismul a mai acroșat o dată  autovehiculul accidentând-o ușor și pe Maria T., de 18 ani, pasageră în autovehiculul acroșat care apucase să coboare după prima coliziune. În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest s-a stabilit că unul dintre aceștia, respectiv Nelu S. consumase alcool,. Aceasta a avut o concentrație de 0,59 mg alcool/litru aer expirat. În cauză s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Cercetările continuă.

***

În data de 28.12.2013, în jurul orei 08,45, pe Drumul Național 19 în apropierea localității Orașu Nou, Gabriela V, de 18 ani, conducând un autovehicul fără a adapta viteza într-o curbă a părăsit partea carosabilă și a intrat într-o râpă de pe partea dreaptă a direcției de mers. A rezultat rănirea gravă a numiților Erzsebet V., de 41 ani și P.V., de 7 ani, pasageri în autovehicul.

***

În dara de 28.12.2013, în jurul orei 20,10, pe Bulevardul Lucian Blaga din Satu Mare, Gheorghe S., de 49 ani, conducând un autovehicul a accidentat-o ușor pe Cristina B., de 46 ani, care se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.

***

În data de 28.12.2013, în jurul orei 23,20, pe Bulevardul Vasile Lucaciu din Satu Mare, Ionică G., de 23 ani, conducând un autovehicul, pe fondul imprudenței a acroșat un alt autovehicul ce se afla pe partea stângă a părții carosabile. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, Ionică G.. A fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.

***

În data de 29.12.2013, în jurul orei 00,10, pe Drumul Național 19 A, în localitatea Supuru de Sus, Adrian B., de 22 ani, conducând imprudent un autovehicul a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un parapet de pe partea dreapta a direcției de mers. A rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente