miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăEconomico-socialFermierii români ar putea accesa credite pe termen lung, garantate 100% de...

Fermierii români ar putea accesa credite pe termen lung, garantate 100% de către statul român

Fermierii români ar putea accesa din acest an credite pe termen lung, garantate 100% de către statul român, pentru investiţii şi capital de lucru, inclusiv pentru achiziţionarea de terenuri, noua măsura de sprijin fiind notificată deja la Comisia Europeană, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, citat de Agerpres.

“O să venim cu ‘Creditul Agricol’ prin care să le dăm fermierilor, cu o dobândă mai mică, accesul la creditare, cu o marjă fixă de 1,95% +ROBOR, garantat 100% de stat. Va fi, pe de o parte, pentru investiţii pe o perioadă de 20 de ani, inclusiv pentru achiziţionarea de terenuri, iar, pe de altă parte, pentru capital de lucru pentru o perioadă de 10 ani. Vreau să cresc perioada de rambursare, să nu mai punem presiune pe fermieri să restituie în 5 – 6 ani aceşti bani către sistemul bancar. Am notificat deja la Comisia Europeană şi suntem în negocieri pentru creşterea perioadei de rambursare”, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii.

Până în prezent, aproape 4.000 de fermieri au beneficiat de “Creditul fermierului”, o măsură de sprijin lansată pe cadrul Ucraina, unde MADR a alocat peste trei miliarde de lei.

“Am avut ‘Creditul fermierului’ pe cadrul Ucraina, prin care am suportat ROBOR pe perioadă de criză, COVID, război. Noi am dat credite de trei miliarde de lei pe ‘Creditul fermierului’. Acum, timp de 5 ani, tot ROBOR-ul la toţi fermierii va fi plătit de către Ministerul Agriculturii. E un impact destul de mare, de aproape 50-60 de milioane de euro pe an, dar eu m-am bucurat foarte mult că 3.900-4.000 de fermieri care au accesat creditul acesta au fost salvaţi”, a precizat Barbu.

Potrivit sursei citate, în perioada următoare vor fi lansate “foarte multe programe şi pentru fermele mici”, pentru a putea creşte producţia la produsele autohtone.

“Sunt bani prin Planul Strategic prin care vom da un sprijin de 50.000 euro pentru ferma mică, 200.000 euro pentru dezvoltarea celor care s-au instalat ca tineri fermieri în perioada 2014-2020. Vreau să vă spun un lucru şi am observat şi la târgurile din curtea Ministerului Agriculturii, atunci când producătorii au venit de joi până sâmbătă dimineaţa au terminat marfa. Adică trebuie să trecem la un alt nivel: de creştere a producţiei la produsele autohtone, pentru că nu facem faţă. Nu există în România cineva care face produse autohtone să rămână cu ele pe stoc. Ele toate sunt vândute”, a spus Florin Barbu.

“Dacă vrem să trecem la un alt nivel, de a le integra aceste produse în magazinele de cartier, în magazinele de retail din România, trebuie să începem să creştem un pic cantitatea, iar cantitatea o creştem cu mici investiţii. De aceea am vorbit şi sunt în discuţii cu colegul meu de la Ministerul Economiei, pentru că el are o alocare de 447 de milioane pe startup-uri. Asta înseamnă un sprijin de 60.000 euro, 100% dat către firme noi înfiinţate. I-am făcut o propunere, astfel încât din cele 447 de milioane de euro să rupem undeva la 200 de milioane de euro şi să punem start-up pentru zona montană. Ce înseamnă asta? Înseamnă să dăm fermierilor un proiect de 60.000 euro, un container pentru procesare lapte, în care să facă brânză, iaurt etc”, a subliniat şeful MADR.

Legat de Planul Strategic (PS) PAC 2023-2027, şeful de la Agricultură a punctat că există contracte semnate pe aproape toată suma alocată acestui program, pentru acest an mai fiind disponibili “foarte puţin bani”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare