joi, mai 15, 2025
AcasăLocaleStiri Satu MareFestivalul Folcloric al Naționalităților – Bogdand

Festivalul Folcloric al Naționalităților – Bogdand

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean, în colaborare cu Primăria Comunei Bogdand , organizează, duminică 3 septembrie, Festivalul Folcloric al Naționalităților, ediția XXVII-a.

Evenimentul este un bun prilej de promovare a formațiilor aparținând naționalităților din județ, și de prezentare a porturilor populare din această zonă .

Vor evolua pe scena festivalului Ansamblul Folcloric al Județului Doruri Sătmărene , ambele secții, Rekettye din Carei, Gemeinsaim Satu Mare, Trandafirii Negri Satu Mare, formațiile de dansuri populare din Ser, Hodod, Lelei, Giorocuta, Bogdand, Nadișul Hododului, dar avem invitați și din Cehu Silvaniei și Ansamblul Meseșul Zalău- secția maghiară, iar ansamblul Ezustperje din Semian , județul Bihor va prezenta un program de dansuri și cântece de 40 de minute.

Înainte de deschiderea oficială programată la ora 12.00, se vor depune coroane la placa comemorativă Sipos Laszlo, inițiatorul acestui festival. Acest moment va avea loc la ora 11.30.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare