Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că fondul de investiții RoBOOST, alimentat cu 100 de milioane de euro din fonduri salvate în urma renegocierii PNRR, ar putea fi lansat până la sfârșitul acestui an sau cel târziu la începutul lui 2027.
Potrivit ministrului, RoBOOST este realizat în parteneriat cu Fondul European de Investiții și reprezintă un prim pas pentru dezvoltarea unor noi instrumente de finanțare destinate companiilor românești. Fondul va sprijini accesul la capital pentru start-up-uri, IMM-uri și firme aflate în diferite etape de dezvoltare.
Președintele ASF, Alexandru Petrescu, a subliniat că Banca de Investiții și Dezvoltare ar putea avea un rol important în direcționarea resurselor către economie, inclusiv în infrastructură, apărare și sectorul IMM-urilor.
În același context, Nazare a anunțat că România va participa la inițiativa europeană European Tech Champions 2, destinată susținerii investițiilor în tehnologie, domeniu considerat strategic pentru dezvoltarea economiei românești.


