luni, mai 6, 2024
AcasăLocaleFOTO: Zeci de polițiști au protestat la Satu Mare

FOTO: Zeci de polițiști au protestat la Satu Mare

Miercuri, 15 decemebrie 2021, zeci de polițiști din județul Satu Mare au protestat în fața Instituției Prefectului situată în Piața 25 Octombrie din municipiul reședință de județ. Acțiunea de protest a început la ora 10:00. Au participat angajați din mai multe structuri MAI precum polițiști de frontieră, polițiști angajați în penitenciar sau agenți de la Poliția Rutieră.

https://www.facebook.com/JurnaluldeSatuMare.ro/videos/595430161569997

”Sindicatul Europol a declanșat conflictul colectiv și a anunțat calendarul protestelor care au început cu aplicarea de avertismente pentru faptele contravenționale. A doua etapă a început luni, 13 decembrie, cu proteste fizice la prefecturile din țară, urmând ca pe data de 16, respectiv 17 decembrie, să protestăm în fața MAI și în fața partidelor aflate la guvernare (PSD, PNL, UDMR)”, transmit reprezentanții sindicatului Europol.

Motivul protestului reprezintă neaplicarea de către Guvern a Legii salarizării unitare pentru al doilea an consecutiv și a faptului că polițiștii sunt plății la nivelul salariului din anul 2019, a declarat pentru Jurnalul de Satu Mare, Felix Văsuț, președintele Sindicatului Europol, filiala Satu Mare.

După câteva zeci de minute de protest, reprezentanții sindicatului au fost poftiți la discuții cu prefectul Altfatter Tamas. Acești au primit asigurări că mesajul lor a fost auzit și va fi transmis mai departe factorilor decidenți, însă acțiunile de protest nu se opresc aici.

”Ultima etapă va culmina cu refuzul polițiștilor de a mai presta ore suplimentare și de a mai exercita atribuții/sarcini pe care nu le au în fișa postului”, mai transmit reprezentanții sindicatului Europol.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente