Crin Antonescu și Nicușor Dan se află la egalitate în competiția pentru locul secund, conform ultimelor date disponibile. Lupta pentru poziția a doua rămâne deschisă, având în vedere că cifrele sunt valabile pentru măsurătoarea de la ora 19:00, reflectând voturile din țară. În plus, încă nu au fost contabilizate voturile din străinătate, care ar putea influența clasamentul, dat fiind că, potrivit Avangarde, cei doi candidați sunt la egalitate în procente.
Concret, conform exit-poll-ului Avangarde, George Simion conduce cu 30%, urmat de Crin Antonescu și Nicușor Dan, fiecare cu 23%. Pe locul al patrulea se situează Victor Ponta cu 15%, iar Elena Lasconi ocupă poziția a cincea cu 4%.
Datele exit-poll-ului CURS indică un clasament similar: Simion are 33,1%, Antonescu – 22,9%, Dan – 20,9%, Ponta – 15%, iar Lasconi – 4%.
Reamintim că, pentru alegerile prezidențiale din 2025, Biroul Electoral Central (BEC) a acreditat trei institute pentru sondaje exit-poll la nivel național: Avangarde, CURS și ARA Public Opinion. Dintre acestea, doar primele două realizează sondaje de tip exit-poll, în timp ce ARA efectuează o analiză sociologică pentru Antena 3.