AcasăEconomico-socialGuvernul aprobă o schemă de ajutor de stat pentru transportatori, în contextul...

Guvernul aprobă o schemă de ajutor de stat pentru transportatori, în contextul creșterii accizei la motorină

Executivul a adoptat joi, 11 decembrie, o hotărâre prin care instituie o nouă schemă de ajutor de stat destinată operatorilor de transport rutier, menită să compenseze majorarea accizei la motorina utilizată drept combustibil.

Potrivit Ministerului Finanțelor, măsura vine ca răspuns la presiunile financiare tot mai mari asupra firmelor de transport, generate de inflația ridicată și de scumpirea constantă a motorinei, care a ajuns să reprezinte peste 40% din cheltuielile operaționale ale sectorului. Creșterea costurilor a afectat în special microîntreprinderile, ce constituie peste 80% din piață.

Schema de sprijin va fi valabilă până la 31 iulie 2026 pentru emiterea dispozițiilor de plată, iar plățile efective se vor putea realiza până la 31 decembrie 2026. Bugetul total alocat este de 190 milioane de lei.

Beneficiarii sunt operatorii de transport rutier licențiați în România, atât cei care efectuează transport de marfă, cât și cei care asigură transport de persoane, cu excepția transportului public local.

Ajutorul va fi acordat sub formă de grant, în cuantum de până la 40 de bani pe litrul de motorină achiziționată în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2025, respectiv 65 de bani pe litru pentru intervalul 1 ianuarie – 31 martie 2026.

Numărul estimat de beneficiari ai schemei este de aproximativ 2.200 de operatori.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare