Guvernul a adoptat joi trei acte normative care impun angajatorilor obligații clare pentru prevenirea și combaterea violenței și hărțuirii la locul de muncă, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole. Măsurile aliniază legislația națională la Convenția OIM nr. 190/2019, ratificată de România.
Angajatorii au 90 de zile pentru a-și actualiza regulamentele interne, incluzând reguli de prevenție, evaluarea riscurilor împreună cu reprezentanții salariaților, instruirea angajaților și implementarea unui mecanism confidențial de raportare. Nerespectarea acestor obligații va fi sancționată cu amenzi între 3.500 și 7.000 de lei.
Modificările aduse Codului Muncii extind protecția angajaților în toate spațiile considerate loc de muncă, inclusiv în deplasări, zone de odihnă, vestiare sau comunicări online. De asemenea, angajatorii trebuie să asigure protecția victimelor, confidențialitatea procedurilor și, în caz de pericol grav, pot schimba temporar locul sau felul muncii, cu acordul salariatului. Amenzile pentru nerespectarea acestor măsuri variază între 30.000 și 50.000 de lei.
Totodată, competențele inspectorilor de muncă sunt extinse pentru a putea investiga eficient cazurile de violență și hărțuire la locul de muncă.


