Printre folcloriștii care s-au aplecat asupra folclorului sătmărean se numără și Harry Brauner. Născut la 24 februarie 1908 la Piatra Neamț într-o familie de negustori și funcționari evrei, Harry Brauner a fost unul dintre cei mai străluciți folcloriști și etnomuzicologi din România.
Harry Brauner este fratele celebrului artist plastic suprarealist Victor Brauner și al marelui fotograf Theodore (Teddy) Brauner.
Soția lui Harry Brauner a fost Lena constante, scriitoare și artistă, alături de care a fost condamnat la 12 ani de temniță grea în procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu.
A fost discipolul unui alt mare etnomuzicolog, Constantin Brăiloiu și a făcut cercetări muzicale alături de Bela Bartok. Brauner a fost cel care a descoperit-o și promovat-o pe Maria Tănase dar și pe mulți alți interpreți, ajunși nume de primă mărime ale folclorului nostru. S-a stins din viață la 11 martie 1988, la București.
Singura lui carte apărută în timpul vieții sale este Să auzi iarba cum crește (editura Eminescu, București, 1979). Puțină lume știe însă de legăturile pe care cercetătorul le-a avut cu plaiurile sătmărene.
Vorbind despre Festivalul Maria Tănase de la Craiova, printre numeroasele accente critice la adresa unor interpreți care se îndepărtează dizgrațios de filonul folclorului autentic, Brauner face câteva aprecieri admirative la adresa sătmărenilor:
Toată admirația pentru munca folositoare a lui Petre Vacarciuc, metodist la Casa creației populare din Satu Mare. Alăturând pe tânăra copilă oșeană Maria Petca, în vârstă de 12 ani, din satul Tîrșolț, fraților din comuna Negrești, Vasile Sava, viorist, și Gheorghe Sava, care cîntă la zongoră, el a dat prilejul (…) să prezinte unul dintre cele mai puternice ”numere” muzicale prin acest unic trio fermecător pitoresc. De o mare prospețime, cîntecele fetiței au adus elemente inedite (față de cele atît de prețuite ale fraților Petreuș). În acompanierea celor doi frați porecliți Pițigoi și Pițigu, muzica oșenească a stat la loc de cinste, aducînd iz de primitivitate ancestrală prin uluitoarele țîpurituri ale lui Pițiguș. (p.254)
Evocă apoi o vizită la Satu Mare, pe vremea când director al Casei creației populare era Traian Ursu, secondat de Petre Vacarciuc, cel care dirija renumitul cor de la Roșiori, cor pe care marele etnomuzicolog a avut prilejul să-l asculte:
Ne-a dus să-i ascultăm pe cei 95 de coriști, femei și bărbați între care cel mai bătrîn avea peste 70 de ani. Grav accidentată la un picior, una dintre cîntărețele cele mai bune a depus mari eforturi venind cale lungă, șchiopătînd, spre a nu văduvi corul de partea solistică.(p.314)
Brauner înregistrează toate aceste cântece corale și mărturisește că a fost extrem de emoționat de acuratețea și genuinul interpretărilor.
Va vizita apoi Negreștiul, însoțind o delegație din străinătate, într-o zi de piață și va fi fascinat, alături de străini, de costumele populare pe care le poartă târgoveții. Este o lume care-și păstrează încă rosturile și temeiurile arhaice, unde contaminările modernizatoare nu și-au făcut simțită prezența. Această parte de țară i se pare fabuloasă:
Făgăduielile acestui încîntător început de călătorie pe străvechiul pământ al Oașului și Maramureșului n-au fost deșarte. În orice colț, în orice sat, în fiecare casă ne-am bucurat de omenia locuitorilor oglindită necontenit și în frumusețea neîntrecutelor cîntece. (p.317).
El descrie un obicei al locului, cel al țâpuriturilor pline de miez, în care un flăcău și o fată își dau răspunsuri pline de haz. Autorul și delegații prezenți mărturisesc că nu au văzut niciodată un astfel de obicei, și chiar dacă etnografii străini nu au înțeles prea bine ademenitoarele jocuri de cuvinte, aproape intraductibile de altfel, s-au arătat impresionați de improvizațiile protagoniștilor acestei scene cvasi –erotice, ad-hoc.
Altădată, fiind în juriul unui festival – concurs al brigăzilor artistice desfășurat la Târgoviște, Harry Brauner nu ezită să critice acid evoluția lamentabilă a multor formații aflate în concurs. El deplânge tendințele vulgarizatoare, grosolănia și pastișa ieftină, făcând sumbre previziuni care, de altfel, s-au și împlinit acum cu asupră de măsură! O fericită excepție o face însă, o brigadă artistică sătmăreană:
În această ordine de idei subliniez cu toată căldura aportul demn de urmat al tinerilor uteciști din satul Iegheriște (com. Crucișor – Satu Mare). Prelucrând străvechi datini, obiceiuri și aleasă muzică populară locală, tinerii, sub înțeleapta îndrumare a învățătorului Ion Vaida, au dat o lecție de admirabilă valorificare a adevăratului folclor local pentru realizarea unor momente de tulburătoare emoții artistice. (p.400)
Cu aceeași prețuire vorbește despre Izidor Șerban, tată a 11 copii, și ”renumita lui ceatără” (p.442) pe care, alături de Frații Pițigoi îl amintește într-o esențială trecere în revistă a oamenilor valoroși ai momentului din folclorul românesc.
Aceste aprecieri sunt cu atât mai onorante cu cât Brauner este un critic extrem de pretențios și acid și nu ezită să sancționeze orice abatere de la autentic. Ne întrebăm – desigur retoric – ce ar spune marele nostru etnomuzicolog de dezastrul care s-a abătut în zilele noastre asupra folclorului autentic, într-o lume în care păzitorii acestuia sunt din ce în ce mai puțini și foarte rar ascultați!
Iată că grație cărții Să auzi iarba cum crește a lui Harry Brauner am reconstituit un crâmpei din istoria culturală a Sătmarului din anii ’70 ai secolului trecut. Oameni dăruiți ca Ioan Vaida de la Iegheriște sau Traian Ursu și în special Petre Vacarciuc, foști directori ai instituției noastre, s-au bucurat de o înaltă apreciere din partea unui specialist extrem de avizat în domeniul folclorului. Lor li se alătură și interpreții Maria Petca (căsătorită Poptean), precum și Vasile și Gheorghe Sava – ”Frații Pițigoi” sau Izidor Șerban de la Stâna.
Dintre toți sătmărenii pomeniți de Harry Brauner, în viață nu mai este decât Maria Petca Poptean, care anul acesta a împlinit 65 de ani!
Sunt pagini exemplare despre oamenii care în vreme au luminat bolta senină a unei altfel de trăiri. Una în spiritul valorii și respectului față de frumusețea neasemuită a folclorului adevărat. Nimeni nu bănuia atunci că satul tradițional românesc, desfigurat de regimul comunist, va fi în cele din urmă neantizat de agresiunea unui val globalizator, în care identitatea noastră nu este altceva decât o simplă amintire, ca și rândurile de mai sus, de altfel…
Felician POP
