Senatorul PDL Marius Pașcan spune că, într-un „an de criză pentru toți”, 19 organizații ale minorităților naționale din Parlament primesc de la buget peste 83 de milioane de lei pentru activități culturale, religioase și de recreere, UDMR beneficiind de 18 milioane de lei.
Senatorul PDL de Mureș Marius Pașcan a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că minoritățile din Parlament își împart în mod „inexplicabil” o sumă totală de 83 de milioane de lei în acest an, în care „e criză pentru toți”.
„Pentru acest an s-au alocat 83 de milioane de lei pentru diverse ONG-uri, organizații reprezentând minoritățile. Este revoltător și ar trebui să ne dea de gândit. Nu știm cum sunt justificate. De pildă, cei de la UDMR primesc vreo 18 milioane de lei, pentru că sunt uniune, pe de o parte. De cealaltă parte, ca partid. Acum, comparativ, dacă-i luăm ca partid, cu alocările care se dau partidelor, imaginați-vă de pildă că PSD, cel mai mare partid din România la ora actuală, a primit 6,2 milioane de lei în acest an, adică de aproape trei ori mai puțin decât UDMR”, a spus Pașcan.
Senatorul a susținut că nimeni nu a putut să indice în mod public cum se cheltuiesc acești bani și de ce sunt făcute „discriminări între minoritari”, în sensul că sumele, raportate la numărul de persoane dintr-o minoritate, variază între 15-20 de lei până la peste 300 de lei „pe cap de minoritar”.
Astfel, UDMR, cea mai importantă organizație aparținând minorităților naționale din Parlament, beneficiază în acest an de peste 18 milioane de lei de la bugetul de stat, conform datelor oferite de Secretariatul General al Guvernului (SGG), la o populație de 1,2 milioane de etnici maghiari, potrivit ultimului recensământ. Suma alocată pentru UDMR depășește cu mult bugetul alocat pentru toate partidele parlamentare din 2012.
Pe locul al doilea se află Asociația Partida Romilor „Pro-Europa”, care primește în acest an 11,7 milioane de lei. Asociația este reprezentată de deputatul Nicolae Păun, care reprezintă oficial aproximativ 620.000 de etnici romi, conform ultimului recensământ.
Pașcan a adăugat că, urmând același principiu, și minoritatea românească din Harghita și Covasna ar trebui să beneficieze de fonduri de susținere din partea statului.
„În ce balanță sunt puși oamenii aceștia și de ce cântăresc, din punctul de vedere al banilor, diferit? Pe de altă parte, întreb retoric de ce minoritatea română din Harghita și Covasna nu beneficiază, la fel, de sume, în aceeași manieră? (…) De ce să nu primească, pe același sistem? Este o minoritate în Harghita și Covasna, nu are resurse, nu are fonduri pentru a desfășura manifestări publice, să zicem, similare celor pe care, cu acești bani, le pot organiza celelalte minorități. Deci mi se pare absolut firesc ca și minoritatea românească din Harghita și Covasna – nu ne ascundem după degete, este o minoritate – să beneficieze de fonduri de susținere din partea statului, după același principiu, dacă vorbim de principii”, a spus Pașcan.
El a susținut că este pur și simplu „o realitate” faptul că românii din Harghita și Covasna reprezintă o minoritate în propria țară.