vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomico-socialÎn prima parte a anului comisarii Gărzii de Mediu au aplicat amenzi...

În prima parte a anului comisarii Gărzii de Mediu au aplicat amenzi în valoare de 897.400 RON

În semestrul I al anului în curs, Comisariatul Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu, a efectuat un număr total de 375 de acțiuni de inspecţie și control dintre care, 60 de inspecții au fost planificate la obiective care fac obiectul legislației privind emisiile industriale sau cu tematica pe anumite Directive Europene și 315 de inspecții neplanificate.

Principalele acțiuni de inspecție au vizat verificarea operatorilor și amplasamentelor în care se desfășoară activități cu impact asupra calității aerului înconjurător, a stațiilor de distribuție a carburanților din județ, gestionarea deșeurilor de către operatori economici și unități administrativ-teritoriale din județ. importuri/transferuri de deșeuri.

Astfel au fost realizate:

– 21 inspecţii pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor impuse în actele de reglementare

– 43 inspecţii pentru rezolvarea unor reclamaţii,

– 6 controale efectuate în urma autosesizării comisarilor

– o Inspecţie pentru investigarea unui accidente /incident de mediu

– 162 de inspecţii dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu

– 10 inspectii pentru verificarea modului de realizare al obligatiilor stabilite la încetarea activităţii

– 7 inspecţie pentru verificarea realizării măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare

– 1 inspecție pentru identificarea de obiective noi

– 64 inspecții cu alte autoritati

În urma acestor controale, au fost aplicate 122 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 897.400 lei, 1 propunere de suspendare a autorizației de mediu, 2 indisponibilizări mijloace de transport în vederea confiscării acestora pentru abandonarea deșeurilor și 3 sesizări ale organelor de cercetare penală pentru fapte care cad sub incidența legislației penale.

În toate situațiile, pe lângă acțiunile coercitive amintite, comisarii au stabilit măsuri cu termen pentru remedierea deficiențelor constatate

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente