joi, mai 8, 2025
AcasăLocaleStiri Satu MareInfracțiuni și eveniemnte rutiere

Infracțiuni și eveniemnte rutiere

Infracțiune constată în flagrant de polițiști în timpul unei acțiuni rutiere

Ieri, 29 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat o acțiune privind prevenirea accidentelor rutiere.

Astfel, au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12 080 de lei, fiind ridicate 4 permise de conducere pentru încălcarea normelor rutiere.

Tot în cadrul acțiunii au oprit pentru control pe DN 19, în localitatea Botiz un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 32 de ani, din comuna Turulung.

Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a relevat faptul că acesta consumase băuturi alcoolice, display-ul aparatul indicând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Acțiune rutieră desfășurată împreună cu specialiști R.A.R. în oraș Ardud

La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud au organizat și desfășurat o acțiune împreună cu specialiști ai Registrului Auto Român, având ca scop identificarea conducătorilor auto care conduc autovehicule cu defecțiuni tehnice.
Cu această ocazie au fost controlate 17 autovehicule, iar în 5 cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru defecțiunile depistate la autovehicule, în valoare de aproximativ 2 600 de lei.

De asemenea, a fost reținut un certificat de înmatriculare pentru faptul că respectivul conducător auto avea montate pe autovehicul anvelope de alte dimensiuni decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare