Creștinii, indiferent de naționalitate, au un respect profund și o dragoste sinceră față de Maica Domnului. Respectul se datorează faptului că ea L-a născut pe Domnul Iisus Hristos, făcând posibilă mântuirea neamului omenesc. Dacă Hristos nu S-ar fi întrupat, răscumpărarea omului nu s-ar fi putut realiza. Fiul lui Dumnezeu Se naște mai înainte de veci din Tată fără de mamă, iar la plinirea vremii ia trup omenesc din mamă, fără de tată. Un semn al dragostei față de Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, îl reprezintă slujba “Paraclisului Maicii Domnului”, care se poate citi și cânta oricând. Ȋn mod deosebit, credincioșii de adună în fiecare seară în biserică în postul “Adormirii Maicii Domnului” (1-14 august) spre a se ruga Măicuței Sfinte, cântând la unison “Paraclisul”, care, după Sfânta Liturghie, reprezintă cea mai îndrăgită slujbă de către creștini, așa cum se exprima într-o predică Preasfințitul Iustin.
Autorul “Paraclisului” este considerat a fi monahul Teostirict, care a trăit în secolul al VIII-lea, fiind sărbătorit de Biserică la data de 17 martie. Alții spun că autorul este Mitropolitul Teofan Mărturisitorul al Niceei, care a trăit în aceeași perioadă. Unii afirmă că “Paraclisul” a fost alcătuit chiar de către Sfântul Ioan Damaschin. Acest “Paraclis” se cântă la “întristarea sufletului”, la “vreme de nevoie”, cerându-se ajutorul și mijlocirea Maicii Domnului și mulțumindu-i-se pentru grija pe care ne-o poartă. Este o realitate faptul că nimeni dintre cei care se roagă cu credință și încredere “nu rămâne părăsit” de către Maica Cerului.
Astăzi, 8 august 2017, începând cu orele 18.00, în Catedrala ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare, “Paraclisul Maicii Domnului” va fi săvârșit de către Preasfințitul nostru Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, care va rosti și un cuvânt de învățătură, așa cum ne-a obișnuit. Măicuța Sfântă ne prilejuiește o mare bucurie aducându-l în mijlocul nostru, al credincioșilor sătmăreni, pe întâistătătorul Eparhiei noastre binecuvântată de Dumnezeu. Prin urmare, vă invităm să împărtășiți cu noi această bucurie, rugându-ne împreună celei care este “mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.
Vă așteptăm cu drag!