Polițiștii din Satu Mare caută un bărbat suspectat că a jefuit o benzinărie din municipiu după ce ar fi amenințat casiera cu un pistol de jucărie și a fugit cu 600 de lei. A fost conturat un cerc de suspecți.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Cochera, a declarat, vineri, că în acest caz s-a declanșat o anchetă pentru tâlhărie.
”În noaptea de joi spre vineri, un bărbat cu o glugă pe cap a pătruns într-o benzinărie din Satu Mare și ar fi amenințat-o verbal pe casieră să-i dea banii încasați. Suspectul ar fi avut un pistol asupra sa, dar au fost vizualizate camerele de supraveghere, și pare să fi fost unul de jucărie. Bărbatul a luat 600 de lei după care a plecat. S-a deschis o anchetă pentru tâlhărie și se fac cercetări. Este conturat un cerc de suspecți, bărbatul fiind căutat”, a spus Cochera.
Potrivit acesteia, au fost instituite filtre la ieșirile din județul Satu Mare.