marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocaleAccidente de circulație

Accidente de circulație

politist_94210000Trei accidente de circulație au avut loc la acest final de săptămână, un biciclist fiind rănit grav, iar alte două persoane suferind leziuni ușoare.

Primul dintre evenimentele rutiere s-a petrecut vineri, 28 iunie a.c., la ora 11.30, la intersecția Străzilor C.S. Anderco și Cerbului din municipiul Satu Mare. Polițiștii Biroului Rutier, ce au investigat acest accident, au stabilit că Florin S., de 29 de ani, din Vetiș, aflat la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unui biciclist de 69 de ani, Gheorghe M., din Satu Mare, accidentându-l grav.

După câteva ore, în aceeași zi, un alt eveniment rutier a fost înregistrat pe DJ 193, la Borlești. În acest caz Vlad M., de 49 de ani, din județul Sălaj, conducând un autotractor cu semiremorcă, a accidentat ușor un tânăr de 17 ani, din Borlești. Băiatul se deplasa în calitate de pieton, neregulamentar, pe partea carosabilă.

Atât conducătorilor auto, cât și victimei le-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii în aceste  cazuri.

Tot vineri, pe Calea Armatei Române din Carei a avut loc un nou accident, un pasager dintr-un autoturism implicat fiind rănit ușor. Polițiștii Biroului Rutier din Carei au stabilit că Sorin P., de 41 de ani, a efectuat un viraj la stânga pentru a intra într-o curte, dar nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus regulamentar de Lucian D., de 26 de ani, din Bihor.

Un tânăr de 25 de ani, ce era pasager pe scaunul din dreapta față a autoturismului condus de șoferul bihorean, a fost transportat la spital pentru investigații medicale, stabilindu-se că a suferit, din fericire, doar leziuni ușoare.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.

În cazul celor trei evenimente rutiere polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii acestora.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente