vineri, martie 29, 2024
AcasăReligieMântuirea omului

Mântuirea omului

cristian-bolos

Mântuirea este comunitară. Înaintarea spre asemănarea cu Hristos nu se poate efectua decât în Biserică, deoarece prin Biserică se face cunoscută „înțelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri, după sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Efeseni III; 10-11). Părintele Dumitru Stăniloae afirmă că „Biserica este mediul comunitar uman, în care Hristos își retrăiește, împreună cu el, acțiunea Sa mântuitoare, mediul în care fiecare mădular al Lui se află pe altă treaptă a urcușului său, dar în Același Hristos, coborât la nivelul fiecăruia. Fiind Unul și Același, Hristos îi ține pe toți în unitate și comuniune, dar fiecare Îl trăiește la altă înălțime, deși toate treptele sunt exprimate în aceleași cuvinte ale învățăturii, în aceleași acte sfințitoare, în aceleași fapte bune, în aceleași rugăciuni. Fiecare ia putere în urcușul său de la toți, unii primind de la cei superiori cunoștință și pildă, alții exercitându-se în comuniunea cu ceilalți în slujire și smerenie. Căci niciunul nu se socotește ajuns la țintă. Cu alte cuvinte, în relație cu Persoana supremă a Cuvântului devenit om apropiat, nu se poate progresa decât înaintându-se în relația de iubire cu comunitatea credincioșilor, în care Hristos se află sălășluit ca în corpul Său, întărind unitatea lui”.
Noi trebuie să conlucrăm cu Hristos Cel sălășluit în noi la Botez, deoarece altfel nu ne mântuim. Baza pentru posibilitatea colaborării noastre este harul lui Hristos, iar urcușul duhovnicesc al creștinilor este un urcuș înlăuntrul Bisericii, pe treptele spirituale din Biserica de pe pământ și pe cele din Biserica din cer, fiindcă, zice părintele Stăniloae, „nu există altă scară spre Dumnezeu decât prin interiorul Bisericii. De-a lungul acestei scări se întinde, plin de atracție, harul lui Hristos, puterea lui Hristos, <<Calea>>. Și în capul de sus al acestei scări și numai acolo, ca vârf al întregii ierarhii, se află Hristos”.
Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Timotei II; 4). Ca atare, El dăruiește harul Său tuturor oamenilor, fără deosebire, oferindu-le astfel posibilitatea de a se mântui. Harul se oferă în mod egal tuturor prin Sfintele Taine ale Bisericii, dar Dumnezeu nu forțează libertatea de voință a omului, obligându-l pe acesta să-l primească și astfel să se mântuiască fără voia lui. Faptul că nu toți oamenii se mântuiesc, se datorează pasivității acestora față de harul primit.
Sfânta Scriptură arată foarte clar că harul dumnezeiesc este oferit tuturor oamenilor, fără excepție, din partea lui Dumnezeu, Care voiește mântuirea tuturor. Însuși Domnul nostru Iisus Hristos „S-a dat pe Sine preț de răscumpărare pentru toți” (I Timotei II; 6). Însă, chiar dacă mulți sunt chemați, doar puțini sunt aleși (Matei XX; 16). Acest fapt ne duce la concluzia că deși harul se oferă tuturor, puțini colaborează cu el.
Scopul vieții creștine este mântuirea în Iisus Hristos prin mijloacele pe care ni le pune la dispoziție, cu toată dragostea, Sfânta Biserică. „Cel ce vrea să afle, zice Patriarhul Serghie al Moscovei, adevărata esență a Catolicismului, a Protestantismului sau a Ortodoxiei, acela nu trebuie să se îndrepte spre învățătura lor teoretică, ci spre concepția lor despre viață, spre învățătura lor despre mântuirea personală, în care această concepție e mai clar exprimată; acela trebuie să întrebe pe fiecare din aceste confesiuni în ce pune ea sensul vieții omenești și binele suprem”. Problema mântuirii subiective/personale are un caracter practic, deoarece „se pune față în față cu realitatea, cu existența reală, vrând să arate în viață, în practică, în ce constă adevărul divin pe care Biserica îl propovăduiește”.
Existând o viață dincolo de mormânt, scopul adevăratei vieți trebuie să fie acolo și nu aici. „Privește la cer și măsoară fiecare pas al vieții tale ca și cum ar fi un pas către el, ne îndeamnă Sfântul Teofan Zăvorâtul. În toate împrejurările și în timpul fiecărei întâlniri este necesar să faci ceea ce Dumnezeu dorește ca noi să facem. În ceea ce privește ceea ce vrea El, noi știm aceasta cu certitudine din poruncile pe care ni le-a dat. Caută cineva ajutor? Ajută-l! Te-a supărat cineva? Iartă-l! Ai supărat pe cineva? Aleargă să-i ceri iertare și împacă-te cu el! Te-a lăudat cineva? Nu fi mândru! Te-a certat cineva? Nu te mânia! Este timpul de rugăciune? Roagă-te! Este timpul de muncă? Muncește! Lasă-te cu totul în mâinile lui Dumnezeu și roagă-te ca El să-ți hotărască locul pe care îl consideră cel mai bun, în așa fel încât soarta ta să nu aibă piedici, ci să te ajute să dobândești acea viață fericită dincolo de mormânt fără să visezi vreo soartă splendidă”.
Învățătura ortodoxă pune accentul pe relația dintre făptuirea binelui în viața pământească și fericirea de dincolo de mormânt. În această relație, nimicirea egoismului păcătos are un mare rol, fiind menirea principală a oricărui creștin. Toată rânduiala vieții creștine este: „crede în Dumnezeu, Cel închinat în Treime, Care ne mântuiește, în Domnul nostru Iisus Hristos, prin harul Sfântului Duh și, primind puterile binefăcătoare prin Sfintele Taine ale Sfintei Biserici, trăiește după poruncile Evangheliei, având nădejdea că Dumnezeu, pentru cea mai mică osteneală a noastră, de dragul credinței în Mântuitorul Hristos și a ascultării de El, nu ne va lipsi de fericirile cerești”, zice Sfântul Teofan Zăvorâtul.
Unii oameni spun că sunt necesare numai faptele bune, alții că este necesară numai credința, dar în realitate, ambele sunt necesare, în sensul că faptele bune trebuie îmbinate cu credința și credința cu faptele bune. De asemenea, trebuie să ne străduim să împlinim poruncile lui Dumnezeu, deoarece credința este moartă fără fapte (Iacov II; 17). Noi, creștinii, „să mulțumim lui Dumnezeu că a fost bun să hotărască valoarea faptelor noastre, nu prin mărimea sau importanța lor, ci prin dispoziția noastră interioară, atunci când le împlinim, oferindu-ne în același timp, o multitudine de ocazii pentru realizarea faptelor bune, potrivit voinței Lui, așa încât, dacă suntem atenți la noi înșine, noi putem face fapte plăcute lui Dumnezeu în fiecare moment… Uită-te doar în jurul tău în fiecare zi și în fiecare ceas; pe orice lucru vezi pecetea poruncii, îndeplinește totul de îndată, cu credința că însuși Dumnezeu, chiar în acest moment are nevoie de această faptă a ta și de nimic altceva… Astfel, fiecare pas, fiecare cuvânt, chiar fiecare mișcare și privire, totul poate determina omul să împlinească voia lui Dumnezeu. Prin urmare, să meargă în fiecare clipă spre scopul final”, scrie Sfântul Teofan.

Preot dr. Cristian Boloș

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente