În organizarea C.J.C.P.C.T. Satu Mare, în colaborare cu cenaclul Alfazet și corul Carp Satu Mare, a avut loc Medalionul cultural Adrian Păunescu – 80, dedicat marelui poet de la a cărui naștere s-au împlinit 80 de ani.
Personalitatea poetului a fost evocată de către Ana Cucu coordonatoarea corului și poeții Cornelia Bălan Pop, Gheorghe Kormoș, Felician Pop și Pamfil Lipcei.
Corul a interpretat câteva melodii pe versuri păunesciene, iar interpreta Georgeta Govor a prezentat un recital din cele mai îndrăgite melodii de la Cenaclul Flacăra, inițiat și condus de Adrian Păunescu.
