Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, atrage atenția asupra unei probleme persistente din sistemul medical: multe spitale din România nu dispun de tehnologia necesară, iar o parte dintre echipamentele existente nu pot fi utilizate din cauza lipsei de service, mentenanță sau planificare pe termen lung.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor centrale, manageri de spitale publice și organizații din domeniul echipamentelor medicale, unde au fost analizate posibile soluții pentru modernizarea infrastructurii medicale.
Printre variantele discutate se numără adoptarea unor modele europene deja testate și introducerea sistemului de leasing pentru achiziția de aparatură medicală. Totodată, a fost decisă înființarea unui grup de lucru interinstituțional care să transforme aceste propuneri în măsuri concrete, menite să crească eficiența și funcționalitatea sistemului sanitar.


