marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareMuzica Românească. Opera la Ardud. Ziua Armatei Române

Muzica Românească. Opera la Ardud. Ziua Armatei Române

Anul 2019 – anul omagial al satului românesc, declarat de Patriarhia Română, dar și al patrimoniului național fie el material sau imaterial, este un bun moment să conștientizăm eforturile pe care trebuie să le depunem pentru dezvoltarea infrastructurii culturale, pentru punerea în valoare a creatorilor români și a operelor lor artistice, pentru o Românie educată, o Românie care se dezvoltă prin cultură. Creația muzicală românească, nedrept ignorată în ultimii ani, trebuie readusă în conștiința publică și în mentalul colectiv mai cu seamă în acest an, legată de sentimentul național și patriotic, sentiment care i-a inspirat pe creatorii ei de odinioară: Ciprian Porumbescu, Tiberiu Bredicianu, Filaret Barbu, Gheorghe Dima, George Enescu, Sabin Drăgoi, etc.

Din acest motiv, Primăria și Consiliul local Ardud, Consiliul Județean Satu Mare, Asociația Culturală „Augustin Mircea” Ardud și Asociația Culturală „Opera Vox” din Cluj Napoca organizează la Ardud, în anul omagial al satului românesc și cu ocazia Zilei Armatei Române, un spectacol care va cuprinde cele mai frumoase arii de operă și operetă românească, duete celebre de operetă, articulate cu momente de balet clasic românesc, decupate din opere și operete românești, cu puternică inspirație folclorică.

Spectacolul se va compune din două părți muzical-coregrafice, având o pauză de socializare și degustare de preparate tradiționale și implică o orchestră de 38 de instrumentiști, un ansamblu profesionist de balet clasic compus din 6 balerini și 9 soliști de operă, nume consacrate ale scenei lirice naționale și internaționale. Reprezentația va beneficia de regie și costume (costumele vor fi cele autentice cu care se jucau spectacolele din care se vor interpreta ariile), lumini profesionale de scenă, de prestația dirijorală a unuia dintre cei mai apreciați dirijori români, prof.univ.dr. Leonard Dumitriu de la Academia de Arte George Enescu.

Evenimentul va fi cu intrare liberă și se va desfășura în data de 25 octombrie 2019, la Cetatea din Ardud, începând cu ora 18:00. În caz de vreme nefavorabilă programul se va desfășura în Sala de Festivități din Ardud.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente