Miercuri va avea loc prima rundă de discuții între partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern, a anunțat președintele Nicușor Dan.
„Am stabilit un calendar pentru mâine, de la ora 9:00 până la ora 20:00, cu sesiuni de o oră și jumătate fiecare. Am discutat telefonic cu liderii, iar astăzi echipa de administrație va trimite invitațiile oficiale”, a declarat Nicușor Dan, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor prezenți în fața locuinței sale, referitor la startul negocierilor cu partidele.
„Este o primă rundă de discuții, iar acestea vor fi informale. Deși organizate, ele vor rămâne informale și vor continua în perioada următoare”, a precizat șeful statului, întrebat dacă va desemna un premier din PSD în cazul în care social-democrații vor condiționa participarea lor la guvernare de obținerea funcției de prim-ministru.
Discuții privind deficitul bugetar
Președintele Nicușor Dan a anunțat că marți va avea întrevederi cu ministrul Proiectelor Europene și ministrul Dezvoltării pentru a analiza ritmul real al investițiilor, având ca punct de plecare tema deficitului bugetar.
„Pe parcursul zilei de astăzi mă voi întâlni cu domnul Boloș, domnul Cseke, conducerea AFM și conducerea AFIR. Discuția va fi tot pe tema deficitului, având în vedere că aceste instituții gestionează cele mai multe investiții. Vrem să vedem care este ritmul real al proiectelor. La fel ca în cazul Primăriei Capitalei, oamenii sunt optimiști și susțin că vor realiza toate planurile propuse. Însă, în practică, apar întârzieri sau chiar lucrări care nu încep deloc”, a explicat Nicușor Dan.