Părintelui Iustin Pârvu s-a născut în 10 februarie 1919, de ziua Sfântului Mare Mucenic Haralambie, în satul Poiana Largului (Petru Vodă), comuna Călugăreni (acum Poiana Teiului), judeţul Neamţ, în familia unor români ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat cu numele Iosif.
A intrat, ca frate, la Mănăstirea Durău în anul 1936, iar în anul 1940 a fost tuns în monahism primind numele de Iustin. În anul 1941 a fost hirotonit preot.
În perioada 1942-1944, Părintele Iustin Pârvu este numit preot misionar pe Frontul de Est, din Neamţ până la Odesa, participând, împreună cu „Divizia 4 Vânători de Munte”, la luptele din cel de-Al Doilea Razboi Mondial.
După război îşi continua studiile la Seminarul din Roman, însă în anul 1948, anul absolvirii seminarului, la 14 mai, este arestat pe motive politice şi condamnat la 12 ani de închisoare politică. Au urmat ani de suferinţe prin închisorile comuniste de la Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava şi Aiud, munca silnică din minele de la Baia Sprie, şi „reeducarea” din Închisoarea Piteşti.
Anul 1960, îi aduce Părintelui Iustin, o nouă condamnare – de patru ani de închisoare – pentru refuzul său de a renunţa la credinţă. La expirarea pedepsei date pentru a fi crezut în Hristos, a fost întrebat ce va face după ce va fi eliberat şi a răspuns: „O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii !”. Pentru aceasta, comuniştii au considerat că încă patru ani de detenţie îl vor „disciplina” pe Părinte.
Despre cei aproape 17 ani de detenţie, Părintele spunea că a trăit „cea mai importantă experienţă pe care o poţi avea în timpul vieţii: să te cunoşti pe tine însuţi pe calea suferinţei”.
După perioada de detenție a viețuit la Mănăstirea Secu, până în 1975, când a plecat la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț.
În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă, pe care a condus-o ca stareț până la trecerea sa la Domnul.
Neamul nostru nu a dus niciodată războaie de cotropire, noi doar am fost siliţi să folosim arma împotriva celuilalt, ca să ne apărăm pământul şi valorile date nouă de Dumnezeu. Noi nu am avut cutezanța să atacăm şi să deranjăm alte popoare. Acum doar la comanda marilor puteri, suntem puşi în situaţia de a lupta ca aliaţi în alte state, dar nu din iniţiativa noastră, ci tot la porunca stăpânitorilor lumii.
Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele acestea mari își protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici.
Ei fac acest război în numele păcii, ca tot ei să pară salvatorii lumii şi ca după război tot ei să îşi culeagă roadele şi laurii, să îşi împartă teritoriile cum vor ei. Dar să ştiţi că şi pe aceste mari puteri le va smeri Dumnezeu. Le va da o palmă când nu se vor aştepta şi vor pierde. Ce a ajuns Italia cu Mussolini? Ce a ajuns Germania cu Hitler? Pe toți i-a dezmembrat Dumnezeu şi i-a lăsat smeriţi. Dumnezeu vrea să îi aducă şi pe aceştia la pocăinţă, nu doar popoarele creştine… Va rândui Domnul ca astfel să se întoarcă mulţi dintre păgâni la Ortodoxie.
Forţa satanică a stăpânilor lumii va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor. Tehnica lor se va risipi ca fumul, dar principiile morale creştineşti nu vor putea fi distruse niciodată. Nu există o forţă materială care să doboare credinţa creştinilor.
fragment din cartea „Ne vorbește Părintele Justin, vol. IV”
