AcasăPoliticaParlamentul dezbate luni moțiunea de cenzură inițiată de grupul „Pace – Întâi...

Parlamentul dezbate luni moțiunea de cenzură inițiată de grupul „Pace – Întâi România”

Parlamentarii se reunesc luni după-amiază într-o ședință comună pentru a discuta și vota moțiunea de cenzură depusă de grupul senatorial „Pace – Întâi România”, document susținut și de parlamentari ai AUR și de aleși neafiliați. Moțiunea, intitulată „România nu e de vânzare – fără progresiști la guvernare”, formulează critici la adresa activității Guvernului în mai multe domenii considerate esențiale.

Inițiatorii acuză executivul condus de premierul Ilie Bolojan de gestionare deficitară în sectoare precum justiția, sănătatea, educația și administrația publică. Senatorul Ninel Peia, reprezentant al grupului „Pace – Întâi România”, afirmă că actualul cabinet „s-a specializat, cu o consecvență demnă de cauze mai bune, în a lucra împotriva propriului popor”, susținând că „românii plătesc mai mult și primesc mai puțin”.

Partidele din coaliția de guvernare resping însă acuzațiile și transmit că demersul opoziției nu are șanse să treacă. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat că parlamentarii formațiunii sale nu vor vota moțiunea de cenzură. Totodată, liderul social-democrat a precizat că PSD va analiza în perioada următoare relațiile din interiorul coaliției.

„Cred că coaliția trebuie să meargă mai departe. Evident, trebuie să ținem cont de semnale și de faptul că e cam clar că lucrurile sunt un pic separate în cadrul coaliției între politicile pe care le vrem noi a fi promovate și cele pe care le doresc cei de la USR. O să vedem cum vor evolua lucrurile”, a declarat Sorin Grindeanu.

Pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată, sunt necesare 232 de voturi favorabile.

Tot luni, Senatul urmează să dezbată și moțiunea simplă depusă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare