Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române transmite, în Pastorala de Crăciun, un apel la reînnoirea credinței într-o societate tot mai marcată de secularizare și indiferență spirituală. El subliniază că fiecare creștin este chemat să devină „vestitor al iubirii milostive a lui Hristos în lume”.
Patriarhul amintește că Iisus Hristos a venit în lume pentru a-i căuta și a-i vindeca pe oameni, arătând că lucrarea Sa misionară continuă și astăzi, prin cei care îi urmează exemplul. În mesajul său, el explică faptul că Hristos se arată oamenilor sub chipul oricărui semen aflat în nevoie, îndemnând la deschidere, compasiune și ajutor.
Înaltul ierarh vorbește și despre simbolismul colindătorilor, văzuți ca vestitori ai bucuriei Nașterii Domnului, asemenea îngerilor de la Betleem. El îi îndeamnă pe credincioși să devină „colindători ai iubirii”, prin fapte bune și solidaritate, mai ales față de copii săraci, bolnavi și bătrâni.
Pentru trecerea dintre ani, Patriarhul Daniel cheamă la rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite și la pomenirea românilor aflați departe de țară. În încheiere, transmite urări de sănătate, pace și bucurie cu prilejul Crăciunului, Anului Nou și Bobotezei, însoțite de tradiționalul „La mulți ani!”.


