Parlamentul a adoptat o lege care intensifică sancțiunile pentru manifestările fasciste, legionare, rasiste și xenofobe. Deputatul Adrian Cozma a declarat că a susținut modificările aduse Legii privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor de acest tip, precum și interzicerea promovării cultului persoanelor condamnate pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război.
Noua legislație prevede că distribuirea sau facilitarea accesului publicului la materiale cu conținut fascist, legionar, rasist sau xenofob constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani, împreună cu interzicerea unor drepturi. Dacă această faptă se desfășoară prin intermediul unui sistem informatic, limita de pedeapsă se majorează cu jumătate. De asemenea, legea introduce sancțiuni de la 3 luni la 3 ani pentru promovarea publică a cultului persoanelor care au avut roluri de conducere în organizațiile fasciste.
Adrian Cozma a subliniat că votul său a fost motivat de realitățile istorice și experiențele dramatice ale românilor din Irlanda de Nord, ale celor aproximativ 19.000 de evrei din Satu Mare care au îndurat teroarea și ale sutelor de mii de români din Transilvania care au suferit sub trupele horthysto-fasciste.
Adrian Cozma:
𝗔𝘀𝘁a𝘇𝗶 𝗮𝗺 𝘃𝗼𝘁𝗮𝘁 𝗼 𝘀𝗲𝗿𝗶𝗲 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗱𝗶𝗳𝗶𝗰a𝗿𝗶 𝗮𝗹𝗲 𝗟𝗲𝗴𝗶𝗶 𝗽𝗿𝗶𝘃𝗶𝗻𝗱 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝘇𝗶𝗰𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗼𝗿𝗴𝗮𝗻𝗶𝘇𝗮𝘁̦𝗶𝗶𝗹𝗼𝗿, 𝘀𝗶𝗺𝗯𝗼𝗹𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 s𝗶 𝗳𝗮𝗽𝘁𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗰𝘂 𝗰𝗮𝗿𝗮𝗰𝘁𝗲𝗿 𝗳𝗮𝘀𝗰𝗶𝘀𝘁, 𝗹𝗲𝗴𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿, 𝗿𝗮𝘀𝗶𝘀𝘁 𝘀𝗮𝘂 𝘅𝗲𝗻𝗼𝗳𝗼𝗯 s𝗶 𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗺𝗼𝘃a𝗿𝗶𝗶 𝗰𝘂𝗹𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗽𝗲𝗿𝘀𝗼𝗮𝗻𝗲𝗹𝗼𝗿 𝘃𝗶𝗻𝗼𝘃𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝘀a𝘃a𝗿s𝗶𝗿𝗲𝗮 𝘂𝗻𝗼𝗿 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝗰𝘁̦𝗶𝘂𝗻𝗶 𝗱𝗲 𝗴𝗲𝗻𝗼𝗰𝗶𝗱 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗮 𝘂𝗺𝗮𝗻𝗶𝘁aț𝗶𝗶 s𝗶 𝗱𝗲 𝗰𝗿𝗶𝗺𝗲 𝗱𝗲 𝗿a𝘇𝗯𝗼𝗶.
𝗔𝗺 𝘃𝗼𝘁𝗮𝘁 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁a 𝗹𝗲𝗴𝗲 𝗰𝘂 𝗴a𝗻𝗱𝘂𝗹 𝗹𝗮 𝗱𝗿𝗮𝗺𝗲𝗹𝗲 𝗳𝗮𝗺𝗶𝗹𝗶𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗿𝗼𝗺a𝗻𝗶 𝗰𝗲 𝘁𝗿a𝗶𝗲𝘀𝗰 i𝗻 𝗜𝗿𝗹𝗮𝗻𝗱𝗮 𝗱𝗲 𝗡𝗼𝗿𝗱, 𝗱𝗮𝗿 s𝗶 i𝗻 𝗮𝗹𝘁𝗲 𝗽a𝗿t𝗶 𝗮𝗹𝗲 𝗹𝘂𝗺𝗶𝗶, unde, pe fondul unor fapte reprobabile săvârșite de doi cetățeni români, întreaga comunitate de peste 20.000 de oameni este amenințată și terorizată de valuri de curente xenofobe alimentate de manipulatorii de pe rețelele sociale.
Această dramă a românilor din Irlanda de Nord se poate întâmpla tuturor comunităților de români din lume și din România. Ura și xenofobia, învrăjbirea între oameni nu ocoleșt𝐚̂e pe nimeni, nici chiar pe români, iar noi trebuie să învățăm că toleranța, înțelegerea, respectul sunt garanțiile unui trai demn și prosper.
𝐃𝐞 𝐚𝐬𝐞𝐦𝐞𝐧𝐞𝐚, 𝐚𝐦 𝐯𝐨𝐭𝐚𝐭 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭a 𝐥𝐞𝐠𝐞 𝐜𝐮 𝐠a𝐧𝐝𝐮𝐥 𝐥𝐚 𝐭𝐞𝐫𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭 𝐜𝐞𝐢 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝟏𝟗.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐫𝐞𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐒𝐚𝐭𝐮 𝐌𝐚𝐫𝐞 și împrejurimi, concentrați de autoritățile fasciste maghiare în Ghetoul sătmărean, după care, deportați, în anul 1944, în lagărele de exterminare naziste, de unde marea lor majoritate nu s-au mai întors.
𝟏𝟗.𝟎𝟎𝟎 de oameni reprezintă o cincime din locuitorii orașului Satu Mare și mai mult decât populația oricărui cartier. Înainte de momentul exterminării, acești oameni au fost batjocoriți, îndepărtați din școli, de la locurile de muncă, inclusiv din ștranduri, jefuiți, bătuți, iar aceste lucruri s-au întâmplat sub ochii unei majorități. Astăzi, nimic în Satu Mare nu ne amintește de tragediile acestor oameni la care noi ceilalți am fost martori.
𝐍𝐮 i𝐧 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐫a𝐧𝐝, 𝐚𝐦 𝐯𝐨𝐭𝐚𝐭 𝐜𝐮 𝐠a𝐧𝐝𝐮𝐥 𝐥𝐚 𝐬𝐮𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐫𝐨𝐦a𝐧𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐭𝐫a𝐢𝐭 𝐭𝐞𝐫𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐥𝐚𝐧s𝐚𝐭a 𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐮𝐩𝐞𝐥𝐞 𝐡𝐨𝐫𝐭𝐡𝐲𝐬𝐭𝐨-𝐟𝐚𝐬𝐜𝐢𝐬𝐭𝐞 i𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐥𝐨𝐫. Zeci de mii de oameni deportați, bisericile distruse și abandonate, crime și execuții sumare comise împotriva românilor care nu vorbeau aceeași limbă cu agresorii.
Toate aceste lucruri s-au întâmplat atunci și poate se vor mai întâmpla, pentru că oameni politici avizi de putere, precum a fost Horthy Miklós și mulți alții ca el, inclusiv din prezent, se agață de curente fasciste sau bolșevice, susținute de dictatorii lumii, în speranța că vor obține putere și teritorii pe care altfel nu au cum să le obțină.
𝐑𝐨𝐦a𝐧𝐢𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 s𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬a 𝐫a𝐦a𝐧a 𝐨 t𝐚𝐫a 𝐝𝐞𝐦𝐨𝐜𝐫𝐚𝐭𝐢𝐜a, 𝐨 t𝐚𝐫a 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫a, i𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐮𝐫𝐚 𝐟𝐚ta 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐧𝐨s𝐭𝐫𝐢 𝐧𝐮 𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐞 𝐬a 𝐜𝐚𝐮𝐭𝐞.
Privesc cu îngrijorare la ceea ce se întâmplă în Irlanda de Nord și la maniera în care oamenii din toată lumea sunt manipulați și învrăjbiți pe rețelele sociale și îndemn autoritățile naționale să ia toate măsurile posibile pentru aplanarea acestui conflict.