AcasăEconomico-socialPersoanele fizice care emit facturi sunt obligate să se însregistreze în sistemul...

Persoanele fizice care emit facturi sunt obligate să se însregistreze în sistemul RO e-Factura

De la începutul acestui an, obligațiile privind utilizarea sistemului RO e-Factura s-au extins și asupra persoanelor fizice care desfășoară activități economice. Dacă până acum sistemul era obligatoriu doar pentru firme, atât în relația cu statul, cât și în majoritatea tranzacțiilor între companii, legislația nu impunea explicit înscrierea persoanelor fizice în Registrul RO e-Factura.
ANAF a modificat însă regulile, introducând obligativitatea ca furnizorii și prestatorii persoane fizice, identificați fiscal prin cod numeric personal, să solicite înscrierea în Registrul RO e-Factura înainte de emiterea oricărei facturi.

Potrivit noilor prevederi, „furnizorii/prestatorii care se identifică fiscal prin cod numeric personal și care au obligația să respecte articolele 5, 9¹, 10 alin. (1) și 10¹ alin. (2) din OUG nr. 120/2021, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să solicite înscrierea în Registrul RO e-Factura”.
Măsura vizează toate persoanele fizice care emit facturi în cadrul activităților economice și marchează extinderea sistemului electronic de facturare către o categorie mai largă de contribuabili.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare