marți, mai 13, 2025
AcasăLocaleStiri Satu MarePreasfințitul Pǎrinte Iustin va oficia „Sfȃnta Liturghie a Darurilor” la Satu Mare

Preasfințitul Pǎrinte Iustin va oficia „Sfȃnta Liturghie a Darurilor” la Satu Mare

Prin darul lui Dumnezeu, am trecut de jumǎtatea Postului Mare și ne pregǎtim, tot mai intens, prin Spovedanie, rugǎciune, post, meditație, fapte bune, pentru praznicul Ȋnvierii Domnului Iisus Hristos din morți. Dumnezeu a rȃnduit ca, ȋnainte de a serba Buna Vestire, sǎ-l avem ȋn mijlocul nostru pe Preasfințitul Pǎrinte Iustin, spre a ne susține, prin liturghisire și cuvȃnt, ȋn urcușul spre Ȋnviere.
Ca atare, vineri, 23 martie 2018, ȋncepȃnd cu orele 17.00, Preasfințitul Pǎrinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sǎtmarului, va sǎvȃrși, ȋnconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfȃnta Liturghie a Darurilor mai ȋnainte Sfințite, la Catedrala ortodoxǎ “Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare.
Vǎ invitǎm, cu toatǎ dragostea, sǎ participați la acest moment duhovnicesc, menit sǎ ne pǎstreze, cu ȋntreaga ființǎ, ȋn Dumnezeu și aproape de semeni, de familie, de Bisericǎ.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare