vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MarePrefectul Darius Filip, vrea o evidență a cabinetelor medicale din școli

Prefectul Darius Filip, vrea o evidență a cabinetelor medicale din școli

În debutul şedinţei Comisiei de Dialog Social a judeţului Satu Mare, prefectul Darius Filip a prezentat noul membru titular al comisiei, domnul Nicolae Baciu, nominalizat din partea Confederației Sindicale Meridian.

În continuare, conform ordinii de zi propuse, au fost dezbătute temele înaintate printr-un memoriu Instituției Prefectului Județul Satu Mare de către Uniunea Județeană Sindicală CNSLR- Frăția, Filiala Satu Mare, şi care privesc:
– metoda de calcul a majorării impozitelor pe clădiri și mijloacelor auto, stabilite de Consiliul Local al municipiului Satu Mare pe anul 2019;
– numărul unităților de învățământ de stat din județul Satu Mare care au asigurată asistență medicală prin cabinete medicale proprii;
– modul de realizare a asistenței medicale a copiilor în unitățile de învățământ unde nu sunt cabinete școlare proprii;
– data ultimei evaluări a stării de sănătate a elevilor și preșcolarilor și analiza acesteia.
În ceea ce priveşte primul punct, viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher şi reprezentantul DITL (Direcţia de Impozite şi Taxe Locale) Satu Mare au clarificat o nemultumire exprimată de Dan Burulea, preşedintele CNSLR – Frăția Satu Mare care invocă o neconcordanţă între prevederile hotărârii de consiliu local şi calculul efectiv al impozitelor datorate municipiului Satu Mare.

Referitor la cabinetele medicale proprii ale unităților de învățământ de stat din județul Satu Mare, acestea sunt finanţate de autorităţile locale, care au şi competenţa evidenţei numărului şi a dotării acestora. În cadrul unităţilor administrativ-teritoriale mici, care nu pot să asigure un post de medic şcolar, atribuţiile sunt preluate de medicii de familie.

Directorul executiv al DSP Satu Mare, medicul Macrina Mihai, a informat participanţii despre faptul că în fiecare an se fac evaluări ale stării de sănătate a elevilor, cel puţin prin respectarea obligaţiei legale de a prezenta documente medicale în dosarul de înscriere a copilului/elevului într-un ciclu de învăţământ şi face un apel pentru conştientizarea părinţilor privind verificarea stării de sănătate a elevilor, prezentarea la medic la primele simptome ale bolii şi de a preveni bolile contagioase.

La final, prefectul a solicitat reprezentanţilor instituţiilor ca până la începerea noului an şcolar să existe la nivelul judeţului Satu Mare o evidenţă actualizată privind numărul cabinetelor şcolare, dotarea acestora, încadrarea cu personal sanitar, medici respectiv asistenţi medicali.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente