Premierul Ilie Bolojan va efectua o vizită oficială în Germania în perioada 27–28 ianuarie 2026, la invitația cancelarului federal Friedrich Merz, potrivit unui anunț transmis de biroul de presă al Guvernului. Vizita are loc în contextul relațiilor economice solide dintre cele două state, Germania fiind cel mai important partener comercial al României. În 2024, schimburile comerciale bilaterale au atins aproximativ 42 de miliarde de euro.
Agenda premierului român include o întrevedere oficială cu cancelarul Friedrich Merz, urmată de o conferință de presă comună. Pe parcursul vizitei, Ilie Bolojan va avea și discuții cu vicepreședintele Bundestagului, Andrea Lindholz, cu liderul Grupului Parlamentar CDU, Jens Spahn, precum și cu președintele Fundației Konrad Adenauer, Annegret Kramp-Karrenbauer.
Vizita își propune consolidarea dialogului politic și economic dintre România și Germania, dar și extinderea cooperării în domenii de interes comun.


