Ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, a declarat luni că prețul final al energiei electrice pentru consumatorii casnici ar putea fi reglementat în jurul valorii de 1 leu pe kilowatt-oră, prin mecanisme clare și negociate cu producătorii și furnizorii. Măsura vizează stabilizarea pieței și protejarea populației de fluctuațiile majore de preț.
Preț reglementat prin parteneriat cu actorii din sector
„Este tentant să spui: plafonăm la 1 leu. Dar măsurile brutale nu câștigă încrederea pieței. Putem ajunge la un preț de 1 leu, 1 leu și un pic, dacă stabilim mecanisme clare, în parteneriat cu producătorii și furnizorii, într-o abordare punctuală pentru consumatorul casnic”, a explicat ministrul.
El a precizat că prețul vizat include toate componentele: tarife, taxe și TVA, și că este important ca soluția să fie sustenabilă economic.
Liberalizarea pieței, un șoc pentru consumatori
Bogdan-Gruia Ivan a subliniat că liberalizarea prețului la energie a generat un impact semnificativ, cu o creștere de la 0,68 lei/KWh la 1,50–1,55 lei/KWh. „Avem 3,7 milioane de consumatori casnici care, cu un consum mediu de 100 KWh pe lună, plăteau 70 de lei, iar acum achită 150 de lei. Nu e o sumă uriașă, dar dublarea costului are efecte mediatice și economice în lanț”, a spus ministrul.
Impactul energiei asupra economiei: de la 2% la 10% în costul produsului finit
Potrivit datelor Eurostat, în 2019 energia reprezenta în medie 2% din costul unui produs finit. În 2025, ponderea a crescut la 10%, ceea ce indică o influență tot mai mare a costurilor energetice asupra economiei generale.
Ministrul a concluzionat că noua formulă de calcul va contribui nu doar la protejarea consumatorilor, ci și la reducerea inflației și la stabilizarea pieței energetice. Discuțiile cu actorii din sector continuă pentru implementarea unei soluții echilibrate și sustenabile.


