joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareProiecte europene importante pentru Carei

Proiecte europene importante pentru Carei

Deja campioană în județ la atragerea de fonduri europene, primăria Carei mai dă o lovitură și mai atrage aproape 12 milioane de lei pentru 4 proiecte majore.

Prin suplimentarea fondurilor alocate Programului Operațional Regional (POR), Primăria municipiului Carei a primit finanțare pentru patru noi proiecte, în valoare totală de circa 11,8 milioane de euro. Proiectele se referă la construcția unei biblioteci, a unui bazin de înot, construcția de locuințe sociale, respectiv reabilitarea și modernizarea Grădiniței Nr.3, a declarat primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs.

Proiectul viitorului centru multifuncțional are valoarea de 5 milioane euro. Viitorul centru multifuncțional va găzdui biblioteca, o sală de proiecție, o sală de meditație cu muzică ambiamentală și spații de recreere. De asemenea, la demisol va fi amenajată o parcare cu o capacitate de 70 de locuri, a declarat directorul tehnic al Primăriei Carei, Carmen Egli. Centrul multifuncțional va fi construit pe locul fostelor sere ale orașului. Administrația locală a și început pregătirea terenului pentru realizarea investițiilor, săptămâna trecută fiind demolate vechile sere.

Proiectul privind construirea unui centru recreativ în zona stadionului Victoria are valoarea de 2,9 milioane euro. Centrul recreativ va cuprinde un bazin de înot (25 m lungime cu şase culoare), a unei săli de gimnastică de mici dimensiuni, care să aibă alături un teren de fotbal de mici dimensiuni şi a unui şah în aer liber.

Proiectul privind construirea unui ansamblu de 56 locuinţe sociale, adică a şapte blocuri cu câte opt apartamente, are valoarea de 2,8 milioane euro. Proiectul privind reabilitarea și modernizarea Grădiniței Nr.3 are valoarea de 1,1 milioane euro.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente