luni, iunie 23, 2025
AcasăPoliticaPSD a validat lista miniștrilor care vor face parte din noul Guvern

PSD a validat lista miniștrilor care vor face parte din noul Guvern

PSD a aprobat lista miniștrilor care vor face parte din viitorul Guvern condus de Ilie Bolojan, potrivit stiripesurse.ro. Printre nominalizările social-democraților se numără:

  • Vicepremier – Marian Neacșu
  • Sănătate – Alexandru Rogobete
  • Justiție – Radu Marinescu
  • Muncă – Florin Manole
  • Energie – Bogdan Ivan
  • Agricultură – Florin Barbu
  • Transporturi – Ciprian Șerban

Premierul desemnat Ilie Bolojan a declarat că protocolul coaliției de guvernare ar putea fi semnat luni, după ce a fost deja aprobat de PNL. El a subliniat că noua majoritate parlamentară va include patru partide și reprezentanții minorităților naționale.

„Suntem pregătiți să formăm un Guvern care să corecteze dezechilibrele bugetare, să stabilizeze finanțele publice și să prioritizeze investițiile”, a afirmat Bolojan, după ședința Biroului Politic Național al PNL.

El a mai precizat că miniștrii propuși vor fi audiați luni în comisiile de specialitate, iar programul de guvernare este aproape finalizat. Acesta se axează pe trei direcții majore:

  1. Reformarea statului și reducerea cheltuielilor inutile
  2. Accelerarea absorbției fondurilor europene
  3. Promovarea unei guvernări responsabile și eficiente în interesul cetățenilor.
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare