miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareRegal culinar! Sute de oşeni prezenţi la Festivalul Internaţional al Mămăligii!

Regal culinar! Sute de oşeni prezenţi la Festivalul Internaţional al Mămăligii!

 

Sute de oşeni din toate localităţile Oașului au pregătit cele mai alese feluri de mămăligă și au expus cele mai delicioase și mai reușite produse. Ţâpuriturile, danţurile, ceteraşii, pălinca bună şi bucătărese de excepţie au fost ingredientele principale pentru ca Festivalul Mămăligii să fie, şi de această dată, o reuşită. 

Asociatia Grupul de Actiune Locala  Ţara Oaşului în colaborare cu Primaria Turt a organizat a IV-a editie a Festivalului International al Mamaligii la hotarul dintre Turt si Camarzana.

În peisajul splendid și-au dat  întâlnire oșenii din Turț, Țărna Mare, Batarci, Cămarzana și Târşolt. Ocazie cu care au făcut și o dezbatere despre stabilirea unui posibil traseu turistic în zonă. Si pentru că trebuie să ai ce să le oferi potențialilor turiști, localnicii au pus bazele unui festival de mămăligă.

Potrivit primarului comunei Turt, Ioan IRIME,  evenimentul de sâmbătă a fost o reuşită totală, vremea a ținut cu noi,  lumea s-a simțit bine, a fost multă lume chiar peste așteptări în jur de 600-700 de persoane care au participat la festival, oficialități locale, județene, directori de instituții, oameni de afaceri și nu în ultimul rând localnici din zona. Pot să vă spun că noi am făcut o poartă de trecere la limita dintre Turț și Cămârzana și vrem să introducem zona în circuitul turistic. Pentru aceasta am făcut o asociație împreună cu cinci localități, Țărna-Mare, Batarci, Turț, Cămârzana și Târşolţ, iar săptămâna aceasta, mai exact marţi vom stabili perimetrul, fiecare localitate își va stabili zona cu potențial turistic, care va intra în circuitul turistic local, pentru că este o zona plăcută avem mănăstire în apropiere fiind o zona cu potențial turistic de viitor.

Fiecare Unitate Administrativ Teritorială (U.A.T.)  va stabili cota parte care va intra în circuit, avem nevoie de 100 de locuri de cazare, din care 30 să fie cu 3 stele, trei margarete, va fi farmacie şi multe alte utilităţi, vor trebui îndeplinite 17 condiții, pot să vă spun că niciuna dintre cele cinci localități nu putea să se încadreze singură în aceste condiții, fapt pentru care am făcut o asociație ca să putem promova întreaga zonă.

Noi avem deja consultanță achiziționată, am făcut proiectul de hotărârea a asociației, să stabilim traseiele pe unde dorim să introducem zona turistică, după care vom chema consultanții și pe cei de la avizare de la Baia Mare, care aparţin de Ministerul Turismului, iar în decurs de două săptămâni va veni și dna. Lupşe Maria de la minister.

Oaspeţii au fost foarte mulțumiți de preparatele noastre din cadrul festivalului, de la mămăligă cu brânză, cu ouă, cu jumări, slănină… , invitații noștrii au fost plăcut surprinși de rețelele noastre gustoase pe care le-am oferit cu acest prilej.

Au fost 11 standuri U.A.T-uri, care au pregătit fiecare fel de fel de bunătăți pentru cei prezenți, tocăniță, preparate din zona lor, majoritatea produselor culinare au fost din partea organizatorilor, Turț și Cămârzana, fapt pentru care le mulţumesc tuturor şi îi mai aşteptăm şi la anul, a declarat pentru Jurnalul de Satu Mare, primarul comunei Turt, Ioan IRIME.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente