În prezentul articol vom prezenta învățătura de credință a Bisericii cu privire la Sfânta Taină a Maslului, așa cum se desprinde ea din manualele de dogmatică.
Prin definiție, Maslul sau Eleoungerea este Taina în care, prin rugăciunile preoților și prin ungerea cu untdelemn sfințit, se împărtășește creștinilor bolnavi harul vindecării de bolile sufletești și trupești, precum și iertare de păcate. Cu toate că în Sfânta Scriptură nu se arată când a fost instituită această Taină, sunt însă numeroase dovezi despre practicarea ei de către Sfinții Apostoli. Astfel, Sfântul Evanghelist Marcu spune: <<Și ieșind ei (Apostolii), au propovăduit tuturor să se pocăiască. Și scoteau afară demoni mulți și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i făceau sănătoși>> (Marcu VI; 12-13). La această Taină se referă și alte texte: Marcu XVI; 18, Luca IX; 6, Fapte V; 15-16, XIX; 12 ș.a., din care rezultă că ungerea cu untdelemn sfințit era o lucrare externă, văzută, prin care se împărtășea bolnavilor harul vindecător al Duhului Sfânt, ea având caracterul unei Taine pe care Apostolii o practicau după porunca Mântuitorului.
Faptul că Apostolii au practicat de timpuriu această Taină, în vremea în care Mântuitorul Iisus Hristos propovăduia Evanghelia Sa, dovedește pe de o parte că ea a fost probabil instituită drept cea dintâi dintre toate Tainele, iar pe de alta, că ea a fost un mijloc prin care Domnul Și-a asociat din bună vreme pe Apostoli la acțiune de ajutorare și slujire a celor suferinzi și bolnavi, ceea ce, se pare, o confirmă și textul: <<Și a străbătut Iisus toată Galileea… propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și neputința ce era în popor>> (Matei IV; 23). Fără a avea caracter de Taină, ungerea cu untdelemn se practica și în Vechiul Testament ca mijloc sfințitor: la aducerea jertfelor, la sfințirea obiectelor de cult, la sfințirea persoanelor cu chemări speciale (regi, prooroci, preoți). Este de înțeles, deci, de ce această ungere, în Noul Testament, a primit și o putere tămăduitoare de boli și de iertare a păcatelor, datorită harului nevăzut al Duhului Sfânt, dobândind astfel caracter de Taină. Practicarea obișnuită a acestei Taine este arătată la Iacov V; 14-15: <<De este cineva bolnav între voi, să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru dânsul, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și-l va ridica pe el Domnul și de va fi făcut păcate se vor ierta lui>>. Din cele spuse de Sfântul Iacov, rezultă următoarele: 1.Ungerea cu untdelemn se administra bolnavilor de către preoții Bisericii, în scopul vindecării de bolile sufletești și trupești, ea aducând cu sine și iertare de păcate; 2.Această ungere este o Taină deoarece este împreunată cu rugăciune de către preoți, fiind făcută întru numele Domnului, ea aducând cu sine vindecare de boli și iertare de păcate. Despre importanța acestei Taine ne vorbesc numeroși Părinți și scriitori bisericești, ca: Irineu, Origen, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Papa Inocențiu I și alții.
Nu trebuie să limităm conferirea acestei Taine numai bolnavilor de moarte, considerând-o ca ungerea cea mai de pe urmă (extrema unctio), cum s-a încetățenit în anumite comunități de credincioși. Așa cum rezultă din cele afirmate anterior de către Sfântul Iacov, scopul acestei Taine este vindecarea creștinilor suferinzi de orice boli, indiferent de felul și gravitatea lor. Ca atare, este de la sine înțeles că Taina Sfântă a Maslului nu poate fi limitată numai la bolnavii de moarte, fiindcă textul respectiv spune clar: <<de este cineva bolnav>>, nu bolnav de moarte sau bolnav foarte grav. În schimb, acest text justifică practica Bisericii noastre de a săvârși Maslul de obște pentru toți credincioșii care doresc.
Materia Tainei Maslului este untdelemnul sfințit printr-o ierurgie premergătoare ungerii, iar formula este rugăciunea rostită de șapte ori asupra celui bolnav în timpul ungerii: <<Părinte Sfinte, Doctorul sufletelor și al trupurilor, tămăduiește pe robul Tău acesta (sau pe roaba Ta aceasta, sau pe robii Tăi aceștia) de neputința trupească și sufletească ce l-a cuprins…>>. Săvârșitorii sunt preoții Bisericii, așadar, nu un singur preot. În practică, Biserica noastră a stabilit ca Maslul să fie săvârșit de către șapte preoți; în cazuri special se admit doi sau trei preoți, iar unul numai în cazuri excepționale. Primitorii sunt credincioșii bolnavi, indiferent de felul și gravitatea bolii. Deoarece păcatul – de care nu e lipsit nimeni – stă la originea multor boli, în Biserica noastră se practică și Maslul de obște, pentru toți credincioșii.
Efectele Tainei Sfântului Maslu sunt următoerele:
1.Vindecarea de bolile sufletești și trupești. Dacă, însă, aceasta nu urmează totdeauna săvârșirii Tainei, bolnavul simte mângâiere sufletească și dobândește răbdare în suferință; 2.Dacă harul acestei Taine nu aduce întotdeauna vindecare de boli, rugăciunea credinței este mereu ascultată de către Domnul Iisus Hristos, iar cei care se roagă și se căiesc sincer dobândesc iertare de păcate.
Există voci străine Bisericii Ortodoxe care refuză să recunoască Maslului caracterul de Taină, invocând diferite motive. Astfel, unii afirmă că aici e vorba numai de o ungere simbolică, pe care Sfinții Apostoli o practicau spre a împărtăși bolnavilor darul vindecărilor minunate dat lor de către Mântuitorul Iisus Hristos, dar care se putea împărtăși și fără ungere, numai cu punerea mâinilor (cf. Fapte XXVIII; 18, Marcu XVI; 18). Pe lângă aceasta, ei spun că în textul de la Iacov (cap. V, v. 14-15) este vorba fie de o vindecare miraculoasă, taumaturgică, datorită darului pe care Apostolii îl primiseră de la Hristos, fie de una medicinală, care se datorează efectului ungerii cu untdelemn.
Aceste afirmații n-au însă niciun temei serios. Vindecările minunate (taumaturgice) se făceau numai în cazuri rare, de către persoane anume înzestrate cu acest dar, care însă nu era legat neapărat de tagma preoțească, întrucât cei ce-l primeau erau aleși după înțelepciunea lui Dumnezeu cea necuprinsă de minte, putând fi dat chiar și unora care <<lucrau fărădelegea>> (Matei VII; 22-23). Însă, nici de o vindecare naturală sau medicinală nu poate fi vorba, fiindcă efectul acestei ungeri nu era numai tămăduirea de boală, ci și iertarea de pacate, care în niciun caz nu putea fi o consecință a ungerii cu untdelemn, ci numai a colaborării acesteia cu <<rugăciunea credinței>>, datorită căreia bolnavul primea și iertare de pacate. De asemenea, dacă ar fi vorba de o vindecare naturală, medicinală, pentru această ungere nu mai era nevoie să fie chemați <<preoții Bisericii>>, ea putând fi făcută de oricine din casa celui bolnav. Tocmai această precizare, că ungerea respectivă trebuie făcută de către preoții Bisericii întru numele Domnului și împreunată cu rugăciune, dovedește caracterul de Taină al Maslului.
(A se vedea: Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991, pp. 358-360).
Preot dr. Cristian Boloș
