joi, martie 28, 2024
AcasăReligieReligie - Ispite, ispite...

Religie – Ispite, ispite…

bolos

Prin creație, omul este un privitor în sus (antropos), spre Dumnezeu. În timp ce animalele privesc în jos, spre pântece, spre ceea ce este material și perisabil, omul (înzestrat cu rațiune, voință liberă și sentiment) a fost creat să-și îndrepte privirea spre Ziditor, țintind mereu spre dobândirea bunurilor care nu se alterează, a comorilor veșnice din cer. Din nefericire, se întâmplă ca omul să-și schimbe condiția, întorcându-și privirea dinspre Dumnezeu spre pământ, lăsându-se înșelat cu ușurință de ispitele demonice. Indiferent ce vârstă am avea, vicleanul diavol reușește să ne amăgească. Chiar dacă “umblă, răcnind ca un leu și căutând pe cine să înghită” (I Petru V; 8), totuși diavolul nu ne forțează să-i împlinim voia. El lansează ideea atingerii unei plăceri sau al unui succes, la care n-am putea ajunge pe cale cinstită, ne inoculează posibilitatea dobândirii oricărui bun în schimbul săvârșirii unor fapte reprobabile ori ne prezintă răul sub forma binelui.

Sfântul Vasile cel Mare afirmă că răul nu este altceva decât “lipsa binelui”. Răul devine realitate doar prin voința noastră și, în consecință, diavolul are putere asupra noastră dacă îi permitem noi. Mai întâi, lucrează la nivel mental: ne aruncă momeala. În câmpul rațiunii, noi procesăm orice imagine și orice informație care se ivește. Adesea stăm pierduți minute în șir, dialogând cu diverse persoane imaginare, fiind purtați prin diferite locuri, nesesizând că diavolul este un excelent partener de dialog, un bun filosof, logician și teolog. Ni se pare că vorbim cu noi înșine, cu “un alt eu”, adresându-ne întrebări și răspunzându-ne totodată. Acel “alt eu” este diavolul, care ne oferă răspunsuri la toate întrebările pe care ni le ridică existența, oferindu-ne soluții variate la toate problemele, soluții care, parcă, vin de nicăieri și care au menirea de a ne îndepărta de Dumnezeu. Părintele Arsenie Boca zice: „Vrăjmașul, ca să-și ajungă ținta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întâi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la vedere și bune la gustare, potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte. Deși înzestrați cu darurile Botezului, totuși n-am scăpat de războiul momelilor. Momeala nefiind păcat, e permisă de Dumnezeu să cerce cumpăna libertății noastre. Vicleanul are două feluri de momeli, după iubirea omului, care înclină fie spre pierzare, fie spre mântuire. Este și o <<ispită a mântuirii>>, în care au căzut mulți înșelați, zicând că-s mântuiți, când de fapt ei n-au săvârșit nici alergarea și nici după lege n-au luptat. Este și <<ispita sfințeniei>>, este și <<ispita misiunii>> sau a trimiterii de la Dumnezeu, precum este și <<ispita muceniciei>> (încât în zilele noastre se văd mulți călători la iad cu Scriptura în mână). În toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mințile înguste, care spun că nu mai au nimic de făcut, decât să creadă și să se socotească a fi și ajuns sfințenia, misiunea, mucenicia și celelalte năluci ale minții înșelate”.

Astfel, ne complacem în gândurile pe care ni le strecoară cel viclean, le acceptăm, iar de aici urmează alți pași pe care suntem nerăbdători să-i parcurgem. O dată ce am consimțit la o plăcere, ne desfătăm cu ea atât cât putem la nivel mental, dar se naște o nouă poftă, o dorință fierbinte de a palpa ceea ce momentan doar ne închipuim. Sugestia părăsește gândul și trece la nivelul verbal, apoi la nivelul faptic; transpunem în faptă păcătoasă ceea ce înainte gândeam sau exprimam prin cuvinte. De aici decurge gravitatea acțiunilor noastre: păcătuim pe toate planurile. Nu ne mulțumim să consumăm păcatul în noi înșine, ci abia așteptăm o ocazie oportună să ne exteriorizăm. Însă, „toți cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, afirmă părintele Boca, deoarece sub orice plăcere e încolăcit un șarpe”.

Uneori, simțim amăgirea diavolului în timp ce dormim, în stare de visare. Sfinții Părinți (Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa ș.a.) spun că visul este un ecou al faptelor trăite în timpul zilei sau concretizarea virtuală a unor dorințe pe care le nutream ziua. Acestea, neputându-se materializa în realitate, capătă contur în sfera imaginarului, în vise. Sigmund Freud scria că visele sunt o proiecție a realității, iar realitatea este o proiecție a viselor. Cei care cred că toate visele vin de la Dumnezeu, recurg la orice mijloace pentru împlinirea satisfacțiilor visate. Ei consideră că au un gir de la divinitate, întrucât acționează în virtutea visului avut anterior și tind să transpună ziua în fapt ceea ce au visat noaptea. Or, aceasta este o amăgire imensă din partea diavolului, căreia mulți îi cădem victime. Unele vise sunt, într-adevăr, trimise de Dumnezeu, dar e nevoie de discernământ din partea omului, putere care vine din înaintarea sa în bine. Trebuie să fim conștienți că Dumnezeu este mereu prezent în viața noastră și că nu are neapărată nevoie de vise pentru a ne comunica ceva sau pentru a Se manifesta. Se impune să urmăm pilda Părinților experimentați în lupta cu cel viclean, care ne recomandă să respingem orice vis și orice vedenie, chiar dacă avem impresia că vin de la Dumnezeu. Cu siguranță, Dumnezeu nu Se va supăra, fiindcă El știe că procedând astfel ne ferim de ispitele celui rău, care este “mincinos și tatăl minciunii” (Ioan VIII; 44). Părintele Arsenie Boca spune că Dumnezeu poate îngădui ca pe omul mândru „să-l cerceteze satana luând chip mincinos al lui Hristos și, grăindu-i cu mare blândețe, îi trântește o laudă cu care-l câștigă fulgerător și poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea strâmtă și cu chinuri ce duce la Împărăție, umblă după <<plăceri duhovnicești>>. Iată-l cu momeala pe gât. De-acu, după oarecare școală a rătăcirii, când încrederea îi va fi câștigată desăvârșit și îi va fi întărită prin potriviri de semne prevestite, ajunge încrezut în sine și în hristosul lui, încât și moarte de om e în stare să facă, întemeindu-se pe Scriptură… De aceea sunt îngăduite încercările, fiindcă numai ele coc sămânța pe pământ a dumnezeilor după har. Zice un Sfânt Părinte: Ia ispitele și îndată nu mai e nimeni care să se mântuiască! Războiul ispitelor e focul care lămurește ce/cine suntem fiecare…”

În concluzie, trebuie să fim întotdeauna atenți și să avem tăria de a alunga orice gând pătimaș, deoarece e mai ușor să smulgi răul din rădăcină până când nu a reușit să ia amploare. Prin rugăciune și post, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin voința proprie vom rezista cu fermitate ispitelor, asemănându-ne unei stânci din mijlocul mării, care nu se sfărâmă sub loviturile valurilor înspumate.

Preot dr. Cristian Boloș

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente