vineri, octombrie 4, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareRoșia Montană: Nu ne lecuim și cianura disputelor sterile ne-a otrăvit sufletele

Roșia Montană: Nu ne lecuim și cianura disputelor sterile ne-a otrăvit sufletele

Roșia Montana: Nu susțin proiectul și minciuna lui Victor Ponta.

Ponta a câștigat puterea mințind legat de proiectul Roșia Montană. Nu este nevoie de o lege cu dedicație pentru o singură companie privată.

Ponta e bolnav de indecizie. Pe Ponta l-a prins iar tremuriciul. Suferă de indecizie acută. Roșia Montană este încă o dovadă a analfabetismului său politic. Primul ministru Ponta aprobă, deputatul Ponta votează altfel. În traducere populară: fugă rușinoasă. Mă întreb cine „l-a plătit” pe Ponta ca să susțină proiectul de la Roșia Montană, știut fiind că nu demult exact dânsul a declarat că „toți politicienii care susțin acest proiect sunt plătiți”. Diferențele dintre faptele și vorbele Premierului sunt năucitoare și dezastruoase.

Lașul Ponta nu își asumă răspunderea. Creează haos și ne pune pe noi, parlamentarii, să ne exprimăm pe o lege pe care nu am văzut-o și, mai mult, care nu are ce căuta în Parlament. La fel a procedat și în cazul memorandumului cu OMV Petrom sau al privatizărilor eșuate de la CFR Marfă sau Oltchim. La fel a procedat și Năstase în cazul Petrom. Legea nu se face pentru o singură companie. Toate companiile private trebuie să respecte legea fără derogări unilaterale, inclusiv condițiile de alocare a suportului statului român pentru investițiile private.

Doresc investiții în Munții Apuseni, inclusiv minerit cu cele mai înalte standarde de mediu și sănătate pentru oameni. Or acest guvern nu a făcut o informare a publicului cu privire la acest proiect de investiții și consecințele sale, nici cu privire la angajamentele statului român și ale investitorului privat. Contractul trebuie transparentizat și USL nu o face. De ce? Trebuie să știm ce votăm.

Oamenii locului știu cel mai bine ce e în Alba. La referendumul din decembrie 2012 – invalidat din cauza prezenței de 43% – majoritatea s-a declarat în favoarea proiectului, cu 62%, și o treime împotriva proiectului, cu 35%. Am convingerea că noi, cei din PDL, trebuie să punem oamenii în fața interesului politic. Dacă se va declanșa un referendum național pe aceasta temă am să-l susțin și voi respecta opinia românilor. Înainte de asta, vreau să aud clar exprimată vocea specialiștilor.

Roșia Montană este un subiect sensibil. Mă tem că va urma un val de dezbateri sterile ce vor lăsa problema fără soluții. Mă tem că nu ne lecuim și că cianura disputelor sterile demult ne-a otrăvit sufletele. Mă tem că adevărații specialiști nu sunt ascultați. Auzim doar minciunile USL, exact ale celor ce ar trebui să decidă azi.  Unde-i glasul specialistului? Aș asculta glasul specialistului și nu al banului.

PDL evită ecuația sterilă în care ne zbatem. Întrebăm Guvernul: unde sunt soluțiile pentru oamenii locului? Unde e dezvoltarea prin crearea de locuri de muncă? În realitate, în zonă nu sunt locuri de muncă. Statul nu a creat condiții pentru a se dezvolta această zonă. Asta înseamnă lipsă de maturitate politică.

 Andreea Paul

Deputat de Țara Oașului, Satu Mare

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare