vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSătmărenii - invitați de onoare la Festivalul ”Vatra” din Republica Moldova

Sătmărenii – invitați de onoare la Festivalul ”Vatra” din Republica Moldova

În perioada 14 – 16 septembrie 2019, Ansamblul Județului Satu Mare, ”Doruri Sătmărene” a fost invitat la Festivalul Românilor de Pretutindeni, organizat la Complexul ”Vatra” din Strășeni, Republica Moldova. Pe scena spectacolului, alături de dansatorii care au prezentat o suită de dansuri tradiționale codrenești, au urcat și soliștii Petrică Mureșan care a electrizat publicul, mai ales cu melodia sa ”Io-s român nu mi-i rușine!”.

Atmosfera de înaltă emulație spirituală a fost întregită de evoluția solistului Darius Câmpean și instrumentistului Bogdan Bota, acompaniați de taraful condus de violonistul Ionuț Rotar cu Andrei Dula la violă, Florin Sima la acordeoan și Adelin Turi la contrabas. Coregrafia spectacolului a fost coordonată de Marian Sima.

Un moment memorabil l-a constituit și întâlnirea delegației sătmărene cu domnul Andrei Năstase, viceprim ministrul și ministrul de Interne al Republicii Moldova, un mai vechi prieten al managerului Centrului, Robert Laszlo.

Sătmărenii au încins un joc codrenesc pe platoul din fața Parlamentului Republicii Moldova, spre încântarea asistenței. Alături de artiști au mai participat și meșterii populari Istvanfi Geza și Istvanfi Ema din Vama, Ana Mare și Mariana Silaghi din Negrești Oaș, precum și cunoscutul fotograf Remus Țiplea precum și omul de afaceri sătmarean, Beniamin Kira.

Standul sătmărean s-a bucurat de un mare succes, cu atît mai mult cu cât, alături de produsele artizanale aici au fost prezentate spre degustare, produse culinare și băuturi tradiționale din zona Sătmarului dar și cărțile și broșurile editate de instituția participantă, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.

Menționăm faptul că pentru a doua oară consecutiv, ansamblul sătmărean a fosdt invitat de onoare al Festivalului, bucurându-se de aprecieri unanime pentru nivelul calitativ înalt al spectacolului prezentat.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente