Jandarmeria Satu Mare face angajări recrutând personal din sursă externă pentru un post de subofițeri.
”Dacă și pentru tine Demnitatea, Onoarea și Legea sunt lucruri de căpătâi, vino alături de noi! Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare invită specialiști dornici de a urma o carieră militară să se prezinte la sediul unității din Satu Mare, strada Ecaterina Teodoroiu nr.1, întrucât selecționează pentru angajare din sursă externă un subofițer pentru administrare patrimoniu imobiliar. Mai multe detalii se pot obține la sediul unității, telefon 0261-769760, sau pe site-ul unității www.jandarmeriasatumare.ro/Organizare/Carieră”, se arată într-un comunicat de presă remis de jandarmeria Satu Mare.