joi, mai 2, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareȘedința Comisiei de Dialog Social

Ședința Comisiei de Dialog Social

În data de 6 februarie, prefectul județului Satu Mare, Radu Bud, a prezidat ședința Comisiei de Dialog Social, având pe ordinea de zi: 1. Prezentarea noului membru în comisie a președintelui Filialei Satu Mare a Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), Crina Dunca; 2. Analiza solicitării înaintate către Comisia de Dialog Social a Sindicatului CNSLR – Frăția Satu Mare cu privire la refuzul ordonatorilor de credite din cadrul orașelor Satu Mare, Carei și Livada de a acorda vouchere de vacanță angajaților din cadrul serviciilor sociale, prezentată de Dan Burulea, reprezentantul CNSRL Frăția – filiala Satu Mare și prezentarea problemelor cu care se confruntă sindicatele și patronatele din județul Satu Mare.
Reprezentantul CNSRL Frăția – filiala Satu Mare, Dan Burulea, a informat faptul că asistenții medicali din cadrul cabinetelor școlare din municipiile Satu Mare și Carei, respectiv din orașul Livada, nu au beneficiat de voucherele de vacanță acordate în baza Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, datorită unei neînțelegeri între Ministerul Sănătății și autoritățile locale, primăriile considerând că este de datoria autorității centrale să achite aceste drepturi. La nivel național, problema este abordată diferit, în unele județe voucherele de vacanță pentru această categorie de personal este achitată de către Ministerul Sănătății.
Prefectul a solicitat serviciilor de specialitate din cadrul aparatului de lucru să transmită un memoriu către Ministerul Sănătății în care să se prezinte problema identificată în județul Satu Mare și să se clarifice responsabilitatea plății acestor drepturi.
În cadrul ședinței, președintele filialei Satu Mare a Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Crina Dunca, a felicitat inițiativa Guvernului de a renunța la split TVA și de a reglementa corect plata contribuțiilor pentru munca în regim part-time.
Totodată, a ridicat problema lipsei forței de muncă cu care se confruntă firmele private la nivel național, arătând că în cadrul CNIPMMR activează peste 50.000 de firme cu aproximativ 400.000 angajați.
Prefectul Radu Bud a arătat că una dintre principalele priorități stabilite în acest mandat o reprezintă dezvoltarea economică a județului Satu Mare cu accent pe dezvoltarea infrastructurii, în special rutiere, și conectarea acesteia la sistemul de autostrăzi european care să ducă la atragerea de investitori care să ofere locuri de muncă bine plătite.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente