vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSistem performant de monitorizare a bebelușilor

Sistem performant de monitorizare a bebelușilor

Asociația Rotaract Club Satu Mare continuă să fie alături de cei mai mici pacienți ai Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. În acest an, prin bunăvoința sătmărenilor care au făcut donații în cadrul celei de a V-a ediții a proiectului „O cană de fericire”, s-a reușit achiziționarea unui sistem de monitorizare a bebelușilor care sunt internați în cadrul Secției de Neonatologie.

„Doresc să mulțumesc Asociației Rotaract Club Satu Mare, în numele colectivului Spitalului Județean Satu Mare și al părinților, pentru că, încă o dată au ales să fie alături de cei mai mici pacienți ai noștri. În ultimii zece ani, Secția de Neonatologie a fost dotată cu aparatură de ultimă generație pentru monitorizarea funcțiilor vitale ale bebelușilor cu probleme de sănătate sau ale celor care se nasc prematur. Aveam acele monitoare, dar ne lipsea stația centrală pe care o avem acum datorită dumneavoastră și a sătmărenilor care au donat în cadrul proiectului „O cană de fericire”. Această stație centrală de monitorizare ne ușurează foarte mult munca pentru că putem să îi supraveghem pe copiii care sunt în saloane diferite dintr-o singură încăpere“, a declarat dr. Luczky Zita, medic șef Secția Neonatologie din cadrul Spitalului Judetean de Urgență Satu Mare. 

Deși la începutul campaniei se dorea achiziționarea unui altfel de echipament medical, după discuțiile cu personalul medical s-a decis achiziționarea acestei stații centrale de monitorizare, care completează astfel aparatura cu care este dotată Secția de Neonatologie, oferind micilor pacienți condiții similare celor din alte spitale europene.

„Ne bucurăm că am reușit încă o dată să venim în sprijinul personalului medical și implicit al bebelușilor. Proiectul „O cană de fericire”, este unul dintre cele mai frumoase proiecte ale Asociației Rotaract Club Satu Mare datorită numărului de sătmăreni cu suflet mare care se alătură cauzei noastre la fiecare ediție. Doresc să mulțumesc tuturor sătmărenilor care au fost alături de  noi și să îi invit să se implice și în alte proiecte care vin în sprijinul comunității în care cu toții trăim”, a declarat Cristian Pașca, președinte Rotaract Club Satu Mare.

Mulţumiri pentru cei care au sprijinit

Pe lângă susținerea tuturor sătmărenilor prezenți la eveniment, Rotaract Club Satu Mare a contat și pe ajutorul celor de la Zeppelin Pub, dar și pe sprijinul instructoarelor zumba, Bianca Zob și Andrea Jeromos, iar „Autobuzul lui Moș Crăciun” a fost asigurat de Fodor Trans SRL. Pe această cale, organizatorii doresc să exprime mulțumiri tuturor pentru încrederea și sprijinul acordat realizării acestui proiect.

De-a lungul anilor, în urma acestui eveniment caritabil, au fost donate Spitalului Județean Satu Mare un bilirubinometru, donat secției de neonatologie (2014); Cardiotocograf, donat secției de obstetrică-ginecologie (2015); Saltele, pentru secția de ATI și instrumentar specific, pentru secția de gastroenterologie (2016); Instrumentar specific, donat secției de chirurgie (2017).

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente