AcasăLocaleSpitalul Județean de Urgență Satu Mare extinde gama de analize medicale disponibile...

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare extinde gama de analize medicale disponibile local

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare anunță deschiderea accesului la o serie de analize medicale avansate, inclusiv teste de biologie moleculară și genetică, care până de curând nu puteau fi efectuate în județ. Aceste investigații erau disponibile doar în centre universitare sau laboratoare private din alte orașe.

Datorită echipamentelor moderne cu care a fost dotat laboratorul spitalului, pacienții din Satu Mare pot beneficia acum de aceste servicii direct în localitate, la prețuri accesibile și cu rezultate disponibile în maximum 48 de ore. Astfel, nu mai este necesară deplasarea în alte județe pentru analize complexe.

Testele disponibile acoperă o gamă largă de afecțiuni, printre care:

– Identificarea tulpinilor de HPV

– Infecții respiratorii bacteriene și virale

– Boli cu transmitere sexuală

– Trombofilie

– Intoleranță la lactoză

– Afecțiuni reumatismale și autoimune

– Alergii (paneluri pentru adulți și copii)

– Profil TORCH (pentru sarcină și nou-născuți)

– Calprotectina (marker digestiv)

– Determinări Atc pentru Leptospira și Borellia (boala Lyme)

În perioada următoare, laboratorul va introduce și teste pentru identificarea mutațiilor genetice relevante în oncologie, esențiale pentru diagnosticarea și monitorizarea cancerului.

Pentru accesarea acestor investigații, pacienții trebuie să se programeze în prealabil la numerele:

– 0711.025.964

– 0261.748.674

Punctele de recoltare sunt:

– Str. Ravensburg nr. 1-3 (parterul spitalului)

– Str. Gheorghe Lazăr (policlinică)

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare