joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSubvenții de la stat pentru angajatorii care au ucenici

Subvenții de la stat pentru angajatorii care au ucenici

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă acordă angajatorilor sprijin financiar lunar, în cuantum de 2.250 lei pentru fiecare ucenic inclus în programe de ucenicie.Suma lunară se acordă la cererea angajatorului, proporțional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, pe întreaga perioadă de derulare a contractului.
Prin ucenicia la locul de muncă, organizată potrivit prevederilor Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, se urmărește obținerea unei calificări pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani.
Programele de ucenicie se desfășoară în baza unui contract de ucenicie încheiat între ucenic și angajator, acesta din urmă obligându-se să îi asigure ucenicului plata salariului și toate condițiile necesare formării profesionale.
Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional și să muncească pentru și sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumită angajator.Contractul se încheie obligatoriu în formă scrisă în limba română și se înregistrează la inspectoratul teritorial de muncă.Durata contractului de ucenicie se stabilește în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul.
Contractul de ucenicie pe lângă elementele obligatorii ale contractului individual de muncă, cuprinde și următoarele clauze referitoare la:
• Denumirea calificării pe care urmează să o dobândească ucenicul;
• Denumirea furnizorului de formare care desfășoară programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă;
• Numele coordonatorului de ucenicie și calificarea acestuia (desemnarea coordonatorului revine angajatorului din cadrul personalului propriu);
• Locurile în care se desfășoară activitatea de formare profesională;
• Durata necesară pregătirii teoretice și practice prin ucenicie la locul de muncă;
• Obligațiile ucenicului;
• Obligațiile angajatorului.
Durata contractului de ucenicie este de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de de 6 ore pe zi și 30 de ore pe săptămână.
Programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă se finalizează printr-un certificat de calificare profesională.
Pentru a beneficia de sprijinul financiar de 2.250 de lei/lună, angajatorii care derulează programe de ucenicie trebuie să încheie o convenție cu agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă pentru fiecare contract de ucenicie aflat în derulare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente