Acasă Locale Internationale UE introduce vize pentru americanii

UE introduce vize pentru americanii

Cetăţenii Statelor Unite care vor să călătorească într-unul din cele 26 de state membre ale spaţiului Schengen vor avea nevoie de viză începând din 2021, a anunţat Uniunea Europeană, relatează site-ul publicaţiei Independent.
Vizele de tipul sistemului european de informaţii şi de autorizare privind călătoriile (ETIAS) vor fi necesare pentru călătoria în Spaţiul Schengen.
În prezent, americanii nu au nevoie de o viză pentru călătorii de sub 90 de zile în Europa.
UE a afirmat că noile restricţii sunt necesare pentru a „evita viitoare probleme privind migraţia ilegală şi terorismul”, susţinând că vizele ETIAS sunt valabile pentru trei ani.
„Vizele ETIAS pentru americani sunt vize care permit mai multe intrări şi câteva restricţii pentru a putea promova turismul în timp ce menţinem un nivel ridicat de securitate internaţională”, a informat un purtător de cuvânt al UE.
Majoritatea persoanelor din Uniunea Europeană pot călători în Statele Unite fără o viză, însă acest lucru nu se aplică cetăţenilor din România, Polonia, Cipru, Croaţia şi Bulgaria.
Uniunea Europeană a cerut ridicarea restricţiilor, iar în 2016 Comisia Europeană a publicat un raport prin care a făcut apel autorităţilor americane să ridice aceste cerinţe.
Pentru obţinerea unei vize ETIAS, americanii vor avea nevoie de „un paşaport valid, un card de credit sau debit şi un cont de mai”.
Minorii vor putea să intre în spaţiul Schengen fără o viză ETIAS şi vor avea nevoie doar de paşaport pentru a călători.

- Advertisment -

Cele mai populare

Educația sexuală atacată de Klaus Iohanis la CCR ,promovată de deputați

Legea prin care "educația sexuală” în școli este înlocuită cu "educație sanitară” este constituțională, a decis joi Curtea Constituțională, care a respins...

Taxe care pot fii achitate online din Septembrie

Începând de joi, 24 septembrie, plățile pentru contravaloarea permiselor de conducere realizate de persoanele fizice pot fi achitate online, prin Ghișeul.ro, a anunțat...

Primarul comunei Tarna Mare

Ce înseamnă să fii primar?  -E o mare onoare, dar și o mare responsabilitate, pentru că  oamenii din comuna...

Simona Halep a câștigat turneul de la Roma

Simona Halep și Karolina Pliskova au disputat al doilea meci direct dintr-o finală din circuitul WTA la Roma, luni, de la 15:30. Românca noastră a câștigat finala dupa 2...

Comentarii recente