La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați de către un bărbat de 40 de ani, din localitatea Tășnad, despre faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras autoturismul personal.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. Autoturismul a fost găsit de polițiști în proximitatea unei pescării în care s-ar fi aflat bărbatul.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că persoana bănuită de comiterea faptei este un bărbat de 38 de ani, din municipiul Carei.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.