USR a depus la Curtea de Apel București o contestație la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. USR cere anularea deciziei BEC și suspendarea ei până la soluționarea cauzei, conform unui comunicat de presă al formațiunii.
„Ceea ce se întâmplă zilele acestea, cu decizia total nejustificată de renumărare a tuturor voturilor din țară, în loc să fi fost validate rezultatele primului tur și să înceapă campania pentru al doilea tur, este un abuz uriaș, un atac direct la democrația din România și la votul oamenilor. Ne opunem acestui abuz cu legea în mână, așa cum am făcut-o de fiecare dată. Nu putem asista pasivi la încercarea disperată a celor care nu știu să piardă de a manipula rezultatul alegerilor astfel încât un anumit candidat să fie favorizat”, declară Cristina Prună, deputată și purtătoarea de cuvânt a USR.
USR solicită Curții de Apel scurtarea termenelor procedurale, astfel încât atât contestația depusă, cât și un eventual recurs să fie soluționate înainte de data de 6 decembrie, când ar trebui, potrivit calendarului în vigoare, să înceapă votul în străinătate pentru turul II al alegerilor prezidențiale.
Formațiunea afirmă că decizia este nelegală și trebuie să fie anulată din mai multe considerente.