marți, martie 19, 2024
AcasăPoliticaNationalUSR PLUS susține în continuare alegerea primarilor în două tururi

USR PLUS susține în continuare alegerea primarilor în două tururi

Dacian Cioloș, copreședintele formațiunii USR PLUS, a declarat recent că partidul din care face parte nu renunță la susținerea alegerii primarilor în două tururi de scrutin.


„Nu vom renunţa la idee, chiar dacă nu e în programul de guvernare ca atare. (…). Nu vom renunţa la idee, pentru că e un obiectiv pe care îl avem şi vom căuta să constituim o majoritate în Parlament. Din păcate, în Coaliţie, UDMR ne-a spus de la început că nu susţine un astfel de proiect. Să vedem dacă în timp îi putem convinge şi pe ei. Dacă nu, sper să construim o majoritate om cu om în Parlament, pentru că nu vom renunţa la această idee. E un element esenţial pentru a creşte, din punctul nostru de vedere, pentru a creşte calitatea aleşilor locali şi a primarilor, ei să fie mai reprezentativi şi să aibă acolo acces candidaţi care chiar au o susţinere suficient de puternică în comunitate”, a spus Dacian Cioloş.

Declarația de presă a fost susținută vineri, 30 iulie 2021, în Teleorman, cu prilejul inaugurării biroului de europarlamentar în Roşiorii de Vede.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente