Acasă Religie Verticalitatea în trăire

Verticalitatea în trăire

bolos

“N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine!” – Părintele Arsenie Boca

Omul are tendința de a-i judeca pe cei de lângă el fără a se privi pe sine cu atenție. Observă defecte chiar și acolo unde nu sunt. Acest comportament este izvorât din dorința sa de a-și evidenția superioritatea față de aproapele, din dorința de a-și demonstra sieși că este mai bun, mai eficient, mai îndreptățit la admirația celorlalți. El este centrul, unicul, the special one, iar semenii sunt doar ceilalți, care au menirea, obligația de a gravita în jurul său. Din punctul său de vedere, el concurează cu Dumnezeu. Prin caracterul său inundat de atitudini duplicitare Îl îndepărtează pe Domnul de pe tronul din centrul ființei sale. Astfel, omul își pierde busola care ar fi trebuit să-i indice direcția corectă, rătăcindu-se. Călătoria în afara lui Dumnezeu, fără Dumnezeu, este o prăbușire galopantă în abisul iubirii exagerate de sine, în prăpastia păcatului. De aceea, părintele Arsenie Boca ne întreabă: “Nu sunteți și voi căutând pe Iisus? Voi știți despre Iisus o mulțime de lucruri, dar nu-L știți pe El. Și până nu-L găsești pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ți găsești nici sensul tău, nici sensul lumii”. Dumnezeu este sensul existenței.

Acest comportament nu face altceva decât să alimenteze fățărnicia,  invidia și egoismul unui om care se rupe cu ușurință și în deplină cunoștință de cauză din comuniunea iubitoare cu semenii săi. Înainte de a-și judeca aproapele, omul ar trebui să se judece pe sine. Judecându-se în mod cert, va realiza că și el este un om ca toți ceilalți, cu calități și defecte, cu realizări și eșecuri, cu temeri și puncte forte, cu daruri care au fost valorificate și cu talanți care au fost îngropați în pământul neroditor al neglijenței și al uitării; îsi va da seama că are o conștiință, care în anumite momente a adormit, dând frâu liber pornirilor firii spre plăceri efemere. Este foarte ușor să calomniezi, să denigrezi, să arunci cu noroi, mânjind demnitatea altuia. Eu cred că dacă fiecare om s-ar pune în locul celui calomniat/judecat/invidiat s-ar modifica substanțial raporturile interumane.

Creștinul are datoria de a se comporta demn în relațiile cu semenii săi și cu Dumnezeu, punând pe prim-plan sinceritatea în orice acțiune pe care o întreprinde. Însă, ispitele sunt foarte mari. De multe ori, pentru a-și atinge un obiectiv, omul lasă la o parte principiile sănătoase după care se ghidase în viață până la un moment dat și face compromisuri cu sine însuși, apelând la falsitate, la o atitudine ambiguă, menită de a-i induce în eroare pe cei cu care lucrează. Arborează la vedere un drapel alb al purității, al nevinovăției, al bunelor intenții, iar în sine recurge la diverse comploturi de discreditare a celor apropiați lui. Nu se sfiiește să invidieze în taină, să mintă, să șantajeze, să amenințe, să se comporte cu viclenie pentru a reuși să ajungă acolo unde și-a propus. Acest om “cu două fețe”, care “unele grăiește și altele gândește”, vine să definească profilul fățarnicului, al ipocritului, care “se răspândește cu multe cărți” (după expresia părintelui Boca), pierzând esențialul.

Azi, la fel ca oricând, omul are tendința de a face fapte bune doar cu intenția de a fi remarcat de către cei din apropiere și de a culege elogii, fără a trăi, însă, cu intensitate maximă binele pe care a reușit să-l facă cuiva. Fățarnicul se bucură vădit pentru succesele altuia, iar după despărțirea de acea persoană își manifestă regretul că nu a fost el însuși capabil de acele reușite. Iată că, fățărnicia se înfrățește cu invidia, ambele alimentându-se din răutate și din egoism. “Nosce te ipsum”, zice un dicton latin. “Cunoaște-te pe tine însuți” și “fii tu însuți”, abandonând falsitatea care tinde să-ți copleșească sufletul. Domnul Iisus Hristos pledează elocvent pentru consecvența în cuvânt: “Cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este” (Matei V; 37). Cuvântul se cere a fi transpus în faptă, fiecare persoană (care se pretinde a avea verticalitate în trăire) vădind transparență și sinceritate în gând, vorbă și acțiune. Numai trăind în adevăr poți pretinde că ești un adevărat creștin, demn de a purta numele lui Hristos. În acest sens, părintele Arsenie scrie: “Vecinul tău bate crâșmele? Verișoara ta a fugit necununată? Feciorul tău fuge de biserică? Copiii tăi umblă la joc seara și scuipă după preot? N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine!” Schimbarea în bine, vindecarea societății trebuie să înceapă cu mine însumi. Pot schimba pe cineva doar dacă sunt eu, în prealabil, schimbat. Dacă propria mea viață nu mă recomandă, nu voi putea face nimic. Dacă eu însumi nu sunt o pildă, nu sunt altceva decât o formă fără fond, nu sunt altceva decât o școală fără dascăl.

Fățărnicia, invidia, egoismul exclud automat iubirea, fiind, de fapt, lipsa iubirii. Nu poți afirma că-ți iubești aproapele, din moment ce nutrești la adresa lui gânduri care îl discreditează și-l degradează. Chiar dacă față de el reușești să simulezi iubirea, lui Dumnezeu nu-I va rămâne ascunsă această faptă. El nu va suporta să batjocorești dragostea datorită căreia S-a întrupat și S-a jertfit pentru mântuirea neamului omenesc. Această dragoste suntem chemați noi s-o imităm din toată inima, din tot cugetul și din tot sufletul nostru (Matei XXII; 37-41). Întrucât din sufletul dominat de fățărnicie, invidie și egoism absentează iubirea, implicit, de acolo este izgonit Dumnezeu, Care este Iubirea absolută. Cât de pertinent se pronunța părintele Arsenie Boca, vorbind despre “o icoană aflată în primejdie”, adică despre “icoana lui Iisus, pe care o avem în noi, în fiecare, căci de la Botez fiecare suntem destinați să fim o icoană a lui Iisus. Împotriva acestei icoane a lui Iisus în noi se dă azi o luptă mai vrăjmașă ca odinioară împotriva sfintelor icoane (sec. al VIII-lea). Se dă o luptă împotriva icoanei omului. Unde-i sunt apărătorii?” Noi înșine trebuie să fim acei apărători.

Dragii mei cititori, iubind cu adevărat, ne vom debarasa de fățărnicie, de invidie, de egoism, de mânie și de mândrie, orientându-ne cu întreaga ființă spre Dumnezeu, având o ținută verticală și canalizându-ne toate eforturile spre a trăi în pace cu semenii și a dobândi fericirea pentru veșnicie. Verticalitatea în trăire ne definește ca oameni.

- Advertisment -

Cele mai populare

Munții Șureanu-Fundătura Ponorului

Nu-i ușor de ajuns în Fundătura Ponorului, colțul de rai din Munții Șureanu. Ai nevoie de entuziasm, de răbdare, dar și de...

PNL, USR sau PSD?

Sănătatea în programele de guvernare: PNL promite investiții masive, PSD vrea dezvoltarea rețelei de centre comunitare, iar USR plănuiește liberalizarea sistemului de...

Studenți voluntari în lupta cu Covid-19

Primele ordine de repartizare a studenţilor voluntari care se vor alătura cadrelor medicale aflate în prima linie, responsabile în continuarea îngrijirilor medicale...

Călătoria cu avionul, doar pentru cei vaccinați anti-covid

În viitor, companiile aeriene vor permite accesul la zborurile internaționale doar pasagerilor care au fost vaccinați împotriva Covid-19, conform declaratiilor șefului companiei...

Comentarii recente